Handbal. Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu, a declarat că Aihan Omer, noul selecționer al naționalei masculine a României, este cel mai calificat tehnician autohton și are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial 2017. Aihan Omer va continua să antreneze, în paralel, și Dunărea Călărași, până la sfârșitul acestui sezon al Ligii Naționale. „Antrenorul naționalei este Aihan Omer și are contract până în 2017, cu obiectiv calificarea la Campionatul Mondial. El va antrena și Dunărea Călărași, până la finalul acest sezon”, a declarat Dedu.
În august 2009, Aihan Omer a fost suspendat timp de 5 ani de EHF pentru tentativa de corupție a arbitrilor de la meciul cu Muntenegru, decisiv pentru calificarea la CM 2009.
Tenis Federația Română de Tenis a obținut licența pe minim patru ani pentru cel mai mare turneu de tenis din România destinat fetelor. Astfel, BRD Bucharest Open, organizat de FRT și Ministerul Tineretului și Sportului, va fi prezent pe terenurile de tenis din România până, cel puțin, în anul 2018. „În 2013 am demarat negocierile cu deținătorul licenței pentru transferarea organizării turneului Hungarian Grand Prix de la Budapesta la București, iar anul acesta am putut organiza prima ediție a celui mai mare turneu WTA din istoria României”, a declarat George Cosac, președintele Federației Române de Tenis. Prima ediție a BRD Bucharest Open a avut loc în perioada 7-14 iulie 2014, la Arenele BNR din București, și a fost câștigată de Simona Halep, la simplu, și de perechea românească Alexandra Cadanțu/Elena Bogdan, la dublu.
Gimnastică. Reprezentativa feminină a României, Larisa Iordache, (foto) Andreea Munteanu, Anamaria Ocolișan, Alina Ștefania Stănilă, Paula Cristina Tudorache, rezervă Silvia Zarzu), într-o alcătuire cu majoritatea componentelor debutante, a încheiat CM de gimnastică artistică de la Nanning (China) pe un loc 4 în finala pe echipe, cu un punctaj de 170,961 puncte, în timp ce competiția a fost dominată de SUA – 179,280 puncte, medaliată cu aur, urmată de China – 172,587, bronzul revenind, cu doar jumătate de punct în fața noastră, Rusiei, cu 171,462 puncte.