TENIS. Jucătoarea de tenis Monica Niculescu, locul 70 WTA, a pierdut finala turneului de la Luxemburg, dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari. Niculescu a fost învinsă, în ultimul act al competiţiei, cu scorul de 6-2, 6-3, după o oră și 23 de minute, de Venus Williams (SUA), poziţia 41 în ierarhia mondială. Pentru performanţa reușită la Luxemburg, Monica Niculescu va primi 200 de puncte WTA și un cec în valoare de 19.000 de dolari. Niculescu a ratat trofeul și în proba de dublu după ce perechea formată din Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu, cap de serie numărul 2, a pierdut finala probei de dublu din cadrul turneului de la Luxemburg. Begu și Niculescu au fost învinse, în ultimul act al competiţiei, cu scorul de 6-3, 6-4, după o oră și zece minute, de cuplul ceh Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka, cap de serie numărul unu.
TENIS DE MASĂ. Jucătorul Adrian Crișan a ratat calificarea în finală la Campionatele Europene de la Herning (Danemarca) și rămâne cu medalia de bronz, prima medalie la tenis de masă pentru România în proba de simplu masculin, după 52 de ani. Crișan, cap de serie numărul 5, a fost învins în semifinale de principalul favorit, germanul Timo Boll, scor 4-1 (10-12, 11-7, 11-6, 11-5, 12-10). Ultima medalie câștigată de sportivii români în această probă datează din anul 1960, când Radu Negulescu a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de la Zagreb. Crișan a reușit această performanţă la aproape trei luni după ce, la Jocurile Olimpice, a ajuns până în sferturile de finală, el învingându-l în optimi la competiţia de la Londra chiar pe Timo Boll.
HANDBAL. Antrenorul naţionalei de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, a anunțat că în lotul lărgit de 28 de jucătoare, pentru Campionatul European din luna decembrie, va fi convocată și Cristina Neagu și, cel mai probabil, Patricia Vizitiu. Săptămâna trecută, Cristina Neagu și-a făcut revenirea pe teren, la Oltchim, după 20 de luni de absenţă, ea evoluând atât într-un meci din Liga Naţională, cât și în cel de debut din Liga Campionilor, cu Hypo Viena.
Naţionala României va juca în grupa D la Campionatul European, cu Rusia (4 decembrie), Islanda (5 decembrie) și Muntenegru (7 decembrie).