Sportivul anului. Sportivul anului 2014 va fi desemnat de Ministerul Tineretului și Sportului până la 15 ianuarie, secretarul de stat Carmen Tocală declarând însă că este posibil ca acest titlu să fie acordat și unei federaţii. „Pe anul 2014 se stabilește sportivul anului până în 15 ianuarie. Asta în funcţie de criteriile de finanţare din 2013-2014. Și, în funcţie de obiectivele realizate, vedem cine poate fi sportivul anului. Sau poate federaţia anului. Acest lucru se stabilește cu consultarea COSR-ului, nu este vorba de aprobare, așa scrie în lege”, a afirmat Carmen Tocală. „Vrem să iniţiem și o altă formă, în fiecare lună să avem un sportiv premiat. Dar să vedem, să discutăm și cu federaţiile”, a adăugat Tocală.


Baschet. CSU Asesoft Ploiești a fost învinsă de formația rusă Lokomotiv Kuban Krasnodar cu scorul de 85-59 (20-13, 22-19, 20-19, 23-8), în Sala Sporturilor Olimpia, în primul meci al campioanei României la baschet masculin în 

Grupa N, din faza Top 32 a Euro Cup. În prima fază a ediției actuale a Euro Cup, Lokomotiv Kuban a câștigat toate cele zece jocuri disputate. În celălalt meci al grupei, Valencia Basket (Spania) a dispus de SLUC Nancy (Franța), cu 77-46. Ploieștenii vor juca următorul meci pe 14 ianuarie, cu SLUC Nancy, în Hexagon.


Handbal. Interul stânga Cristina Neagu (foto) a ocupat locul al doilea, după norvegianca Heidi Loke, în ancheta pentru cea mai bună handbalistă a lumii în 2014, realizată de portalul Handball-Planet.com.  Neagu, cea mai bună jucătoare a României la Campionatul European din Ungaria și Croația, desfășurat în decembrie, și a doua marcatoare a competiției, a acumulat 62 de puncte în clasamentul final, față de 65 ale pivotului scandinav.  Loke (32 ani), care a câștigat titlul continental luna trecută, dar și trofeul Ligii Campionilor în 2014, cu Gyor, și-a adjudecat titlul de cea mai bună jucătoare a lumii pentru a treia oară, după ce a ieșit învingătoare în ancheta Handball-Planet.com în 2011 și 2013, unguroaica Zsuzsana Tomori câștigând titlul în 2012.