Rugby. Echipa națională de rugby a României a învins categoric, scor 30-0, echipa Rusiei, într-un meci din cadrul Cupei Europene a națiunilor. În confruntarea de la Iași, „stejarii” au reușit 4 eseuri, prin Burcea, Vlaicu, Lucaci și Rose. Vlaicu a mai reușit și două transformări și a înscris și din două lovituri de pedeapsă. Acesta a fost cel de-al 20-lea meci dintre cele două naționale, iar România a obținut cea de-a 13-a victorie în fața rușilor. În urma acestui rezultat, echipa noastră ajunge la trei victorii consecutive, după 39-14, cu Portugalia și 21-18, cu Spania.
Handbal. CSM București a reușit o achiziție de marcă. Campioana României la handbal feminin a semnat un contract cu extrema stângă muntenegreană Majda Mehmedovic (25 ani, foto), pe o perioadă de doi ani. Mehmedovic, care activează din 2008 la Buducnost Podgorica, cu care a câștigat două ediţii ale Ligii Campionilor (2012, 2015), va juca din vară la echipa bucureșteană. Ea mai are în palmares o finală de Champions League în 2014, dar și o medalie de argint cu naţionala Muntenegrului la JO de la Londra. Extrema stângă este în cursă și în acest sezon cu Buducnost pentru câștigarea Ligii Campionilor, până în faza sferturilor de finală reușind să marcheze deja 49 de goluri. În sferturile de finală, Buducnost va întâlni vicecampioana României, HCM Baia Mare.
Tir. România se află într-o situație nemaiîntâlnită în ultimii 60 de ani: echipa olimpică a țării noastre riscă să nu aibă niciun reprezentant în proba de tir, la JO din Brazilia! Cauza? Alin Moldoveanu, campionul olimpic de la Londra, a ratat și ultima șansă de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce s-a clasat doar pe locul 17 la Campionatul European de la Gyor. El mai ratase o calificare și la Jocurile Europene din Azerbaidjan, în iunie, anul trecut. Astfel, după 17 ediții consecutive ale JO, România este în pericol să nu aibă niciun reprezentant în competiția de tir de la Rio. Singura șansă a lui Moldoveanu ține exclusiv de Octavian Morariu, membru al CIO. Astfel, Moldoveanu ar putea primi un green card din partea CIO, așa cum s-a mai întâmplat 2004 cu Iulian Raicea.