Într-o reeditare a finalei Ligii Campionilor din sezonul trecut, CSM București a întâlnit-o pe teren propriu pe rivala Gyor. De data aceasta, însă, bucureștencele au fost învinse cu scorul de 24-27. Înfrângerea a fost cu atât mai dureroasă cu cât campioanele Europei au condus, la un moment dat, cu cinci goluri. Pentru CSM au marcat: Gullden (4 goluri), Torstensson (4), Ayglon (3), Lobach (3), Brădeanu (2), Martin (2), Manea (2), în timp ce Vărzaru, Niombla, Mehmedovici și Grubisici au marcat fiecare câte un gol. Gyor ETO rămâne liderul grupei, cu 6 puncte, urmată de CSM București, cu 2 puncte, FC Midtjyland, cu 2, și Rostov Don cu 0 puncte. „Tigroaicele” nici nu concep să nu se califice din grupă, în ciuda celor două eșecuri consecutive, înregistrate până acum. „Eu văd luminţa de la capătul tunelului. Nici nu mă gândesc că nu ne vom califica, nici măcar nu mi-a trecut vreodată asta prin minte”, a declarat Linnea Torstensson.

 

 

Dominika Cibulkova (foto) este câștigătoarea din acest an al Turneului Campioanelor. Slovaca a învins-o în două seturi pe numărul 1 mondial, Angelique Kerber, scor 6-3, 6-4.  Este prima prezență în Turneul Campioanelor pentru Cibulkova (27 de ani), care va urca, începând de luni, pe poziția a 5-a în clasamentul WTA. Cele două finaliste au făcut parte din aceeași grupă cu Simona Halep, ambele învingând-o pe româncă. De altfel, Cibulkova pierduse primele două meciuri din grupă, însă victoria în fața lui Halep a fost de ajuns pentru calificarea în semifinale, unde a învins-o pe Svetlana Kuznețova. Turneul de dublu a fost adjudecat de perechea rusă, formată din Ekaterina Makarova și Elena Vesnina, scor 7-6 (7/5), 6-3 împotriva echipei americano-cehe, alcătuite din Bethanie Mattek-Sands și Lucie Safarova.

 

 

 

Se prelungește suspansul în Formula 1. Lewis Hamilton a câștigat cursa din Mexic, a doua victorie consecutivă pe continentul Nord-American, după victoria din Texas, și păstrează în continuare șanse virtuale la titlu. Mai sunt două mari premii, iar distanța dintre englez și Rosberg este de 19 puncte. Cu toate acestea, Hamilton a recuperat din nou doar un minimum de puncte, Rosberg ocupând, la fel ca-n Statele Unite, locul al doilea. Podiumul din Mexic a fost completat de Daniel Ricciardo, care a beneficiat de penalizarea, cu 10 secunde, primită de Sebastian Vettel. Neamțul beneficiase la rându-i de penalizarea, cu 5 secunde, primită de Max Verstappen, care terminase cursa pe locul al treilea. Următoarele două curse se vor desfășura în Brazilia și Abu Dhabi.