Ordinul privind aprobarea normelor metodologice pentru legea vânzării terenurilor agricole a fost publicat în Monitorul Oficial, marcând intrarea în vigoare a noilor reglementări prin care cetăţenii români şi străini pot încheia tranzacţii funciare.
Noua lege impune anumite limite cumpărătorilor şi stabileşte o serie de etape până la finalizarea procesului. Principala îngrădire impusă constă în dreptul de preempţiune pe care îl au anumite categorii de persoane: coproprietarii terenurilor scoase la vânzare, arendaşi, proprietari vecini, statul român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine.
Pentru a putea vinde un teren agricol, proprietarii trebuie să depună la primării o cerere prin care solicită notificarea preemptorilor şi afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol. Cererea va fi însoţită de oferta de vânzare a terenului agricol, care va cuprinde, pe lângă preţul cerut pentru teren, numele şi prenumele vânzătorului, adresa completă a domiciliului acestuia, amplasamentul terenului, suprafaţa, categoria de folosinţă şi documentele cadastrale. Ulterior, “sarcina” găsirii cumpărătorului care să respecte toate condiţiile legale va fi a structurilor locale şi centrale create în acest sens.
Noile reguli
Vânzătorul înregistrează, la primăria din raza unităţii administrativ-teritoriale unde se află terenul, o cerere prin care solicită afişarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat în extravilan, în vederea aducerii acesteia la cunoştinţa preemptorilor. Vânzătorul nu mai este obligat, conform unei variante a proiectului, să identifice singur lista de preemtori.
În termen de o zi lucrătoare de la data înregistrării cererii, primăria are obligaţia să afişeze, timp de 30 de zile, oferta de vânzare la sediul său și, după caz, pe pagina de internet a acesteia. Primăria are obligaţia de a transmite Ministerului Agriculturii un dosar care să cuprindă lista preemptorilor, respectiv copiile cererii de afişare ale ofertei de vânzare şi ale documentelor doveditoare. Titularul dreptului de preempţiune trebuie ca, în termenul de 30 de zile, să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare, să comunice acceptarea ofertei vânzătorului şi să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată.
Primăria va afişa, în termen de 24 ore de la înregistrarea acceptării ofertei de vânzare, datele prevăzute în normele
metodologice la prezenta lege, respectiv le va trimite pentru afişare pe site către structura centrală. În cazul în care mai mulţi preemptori de rang diferit îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege preemptorul, potenţial cumpărător, şi va comunica numele acestuia primăriei. În cazul în care mai mulţi preemptori de acelaşi rang îşi manifestă în scris intenţia de cumpărare şi niciun alt preemptor de rang superior nu a acceptat oferta, la acelaşi preţ şi în aceleaşi condiţii, vânzătorul va alege dintre aceştia şi va comunica numele acestuia primăriei.