Dacă acum câteva luni vorbeam despre Gabriel Oprea ca despre Generalul Izmană, acum nu pot să spun decât că generalul de intendență nu este decât o izmană. Probabil că, în îndelungata-i carieră, tot numărând izmenele aflate în gestiune, a împrumutat ceva din ”ființa” acestui „efect” de lenjerie cazonă. Astfel nu pot să-mi explic lipsa de onoare și bărbăție a ditamai generalul cu 4 stele! Se vede treaba că o viață petrecută printre izmene te transformă total într-un astfel de obiect de îmbrăcăminte. De ce spun asta? Totul pornește de la spectacolul penibil care a urmat după respingerea cererii DNA de ridicare a imunității lui Oprea, pentru acuzația de omor din culpă, în cazul Gigină. O acuzație care a stârnit multe polemici și care, la o primă analiză, pare destul de controversată. Dacă luăm în considerare termenul de omor la modul strict juridic, nu se poate spune că Gabriel Oprea l-a omorât, „manu propria” pe tânărul motociclist. Vina acestuia este mult mai voalată și ține de ordinele pe care acesta le-a dat în privința escortelor care l-au însoțit, ordine care ar putea fi considerate ca abuz în funcție și au astfel un iz de corupție. De aici, intervenția DNA. Dar, chiar dacă Oprea consideră că i se face o nedreptate prin susținerea acestei acuzații, atitudinea sa nu poate fi acceptată. Ca militar, în primul rând, el ar fi trebuit să-și dea demisia imediat și să se pună la dispoziția Justiției, nu să se milogească de colegii săi senatori să respingă cererea DNA. Un militar cu onoare așa ar fi procedat. Nu i-a cerut nimeni să-și zboare creierii, cum au procedat alți generali, de-a lungul istoriei. Dar, deh, unui general făcut la „apelul bocancilor” ce poți să-i ceri? Poate doar să se spânzure cu cracii de la izmene… Oricum, sunt de părere că orice judecător ar fi respins acuzațiile DNA de omor din culpă și l-ar fi lăsat în pace pe Oprea.
În continuare, însă, Oprea a recidivat în penibil. După îndelungi cugetări și după ce a văzut că decizia senatorilor a provocat un val de proteste, a mai comis-o încă o dată. I-a rugat pe colegi să reia votul. Să-și dea demisia? Nici vorbă! La rândul lor, aceștia, dându-și seama ce prostie comiseseră, au sărit care mai de care să satisfacă dorința generalului, numai că și-au dat seama că Regulamentul Senatului nu o permitea. Abia a treia oară lui moș Teacă i-a venit mintea cea de pe urmă și, printre dinți și cu inima îndoită, ne-a anunțat că a hotărât să demisioneze din funcția de senator. La ora la care scriu aceste rânduri, 15.00, luni, 26 septembrie, generalul Oprea nu-și depusese încă izmana, pardon, demisia, la Biroul Permanent la Senatului, iar șeful acestei camere, Tăriceanu, anunțase că-l mai așteptă până la ora 18.00…
Ce este interesant, însă, e faptul că cererea și acuzațiile DNA au avut un efect colateral interesant: au reușit să mai discrediteze (voit sau nu, sunt de discutat aceste ipoteze), dacă mai era nevoie, încă o dată clasa politică și pe reprezentanții aceștia din Parlament, taman înainte de alegerile generale de pe 11 decembrie. Am asistat, astfel, la o prestație jalnică a acestei șlehte de impostori, ipocriți, mincinoși, parveniți, puhavi de corupție, care nu poate provoca, oricui încă mai gândește sănătos în această țară, decât o mare greață și silă.
