Ninsorile și gerul care au pus stăpânire pe țara noastră în aceste zile ne fac să îndurăm, pe lângă disconfortul temperaturilor scăzute, și probleme serioase de sănătate. Cum să le prevenim și, mai ales, cum să le tratăm, la nevoie?

 

Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 435, ediția print

Fracturi     

După ninsoare, străzile s-au transformat într-un adevărat patinoar. Cum nu ne dorim să ne petrecem zilele cu vreo mână sau vreun picior în ghips, cel mai important este să prevenim astfel de incidente. “E indicat să purtăm încălțăminte adecvată sezonului rece, cu crampoane sau cu tălpi speciale pentru gheață și zăpadă. O altă soluție ar fi lipirea peliculelor aderente pe talpa încălțămintei. Și modul în care se produce căderea poate influența situația, așa că, atunci când simțim că ne pierdem echilibrul, e bine să încercăm să cădem ghemuiți și să evităm impactul cu punctele unde se pot produce cel mai ușor fracturi: genunchi, cot, antebraț, femur”, spune dr. Ilie Roșca, specialist la Bio Ortoclinic. Medicul atrage atenția că vindecarea fracturii, cea mai frecventă problemă ortopedică întâlnită în timpul iernii, este influențată foarte mult de modul în care se acordă primul ajutor. “În fracturile deschise trebuie oprită urgent hemoragia cu o fașă sau cu o haină avută la îndemână. Și chiar dacă poate părea de speriat, fașa se aplică direct pe plagă, se strânge și se înfășoară, chiar și atunci când fractura este deschisă. Ulterior, se imobilizează zona cu două atele artizanale, suficient de lungi pentru a prinde între ele ambele articulații ale osului fracturat”, subliniază dr. Ilie Roșca, adăugând că, sub nici o formă, oasele nu trebuie “așezate la loc”, de către persoane care nu sunt de specialitate, pentru că acest lucru poate provoca leziuni vasculare și nervoase. Primul ajutor se acordă la locul accidentului, dacă acest lucru nu pune în pericol salvatorul sau victima. În cazul căzăturii soldate cu o fractură, cel mai indicat este să ne acorde primul ajutor o altă persoană. De reținut! Salvatorul trebuie să așeze victima în cel mai apropiat loc sigur. Administrarea unui calmant (antinevralgic, algocalmin etc.) poate să reducă durerea, însă acest lucru se face numai după imobilizare. Ulterior, trebuie să o ducă la spital în cel mult șase ore. Dacă fractura este închisă, i se pot aplica pe zona afectată comprese reci, care pot calma durerea.

Degerături

Ca să prevenim degerăturile, cel mai indicat este să nu stăm în frig în zilele geroase. Iar dacă suntem nevoiți să ieșim în aerul rece, este musai să fim îmbrăcați adecvat. Chiar dacă nu ne simțim tocmai confortabil, înainte să plecăm de acasă trebuie să ne luăm pe noi haine cât mai groase și în straturi ca să putem da jos din ele în cazul în care ne încălzim în spațiile închise. Cele mai bune sunt hainele din lână și bumbac. Mănușile, căciula și fularul sunt accesorii indispensabile în această perioadă. În picioare trebuie să avem cizme sau ghete căptușite cu blăniță și cât mai înalte ca să ne protejeze de umezeală. În cazul în care, prin natura activității profesionale suntem obligați să stăm mult timp în frig, extremitățile sunt primele care au de suferit. Când observăm acest lucru, trebuie să cerem ajutorul cuiva. Încercăm să ne încălzim degetele prin acoperirea părților degerate cu mâinile calde ale acelei persoane. Dacă simțim că ne amorțesc degetele, avem furnicături și ni se schimbă culoarea pielii, le încălzim cu apă călduță. Putem folosi orice fel de comprese calde, însă ar fi ideală o baie cu apă călduță, pentru că aceasta este un bun vasodilatator și ne stimulează cel mai bine circulația sângelui. Apoi, dacă ne este la îndemână, putem să facem cataplasme locale cu infuzie din flori de gălbenele. Însă, trebuie să acordăm o mare atenție bandajării. Când ne bandajăm, nu avem voie să strângem prea tare, pentru că ni se va îngreuna circulația sanguină și ne afectează situația și mai mult.

Dureri de spate

Mișcările pe care le implică aruncarea zăpezii pot acutiza problemele coloanei vertebrale sau putem suferi spasme musculare greu de suportat. Dacă avem vreo suferință a coloanei vertebrale, cel mai bine ar fi să nu ne încumetăm să dăm zăpada din curte sau de pe stradă. Și totuși, dacă nu are cine să facă acest lucru în locul nostru, are fi bine să ținem cont de sfatul medicului înainte de a ieși din casă. “E foarte important felul în care facem mișcările de aruncare a zăpezii. De exemplu, nu e indicat să aruncăm zăpada doar într-o anumită direcție, ci trebuie să alternăm mișcările de rotație a trunchiului și să  ne schimbăm frecvent poziția”, explică dr. Ilie Roșca, șef de secție la Bio Ortoclinic. La primul semn de durere este necesară o pauză de odihnă de două-trei minute, pentru că efortul exagerat poate declanșa un spasm muscular extrem de dureros, care se vindecă în câteva zile. Sfatul este valabil și în cazul în care nu știm că am avea probleme de sănătate ale coloanei vertebrale. Potrivit dr. Roșca, anvergura rotirilor trunchiului stânga-dreapta nu trebuie să depășească un unghi de 45 de grade. “Mișcarea prin care se aruncă zăpada înainte, fără nici o răsucire, este dificilă atât pentru cei care au probleme, cât și pentru persoanele care nu se confruntă cu dureri de spate, așa că e bine să fie evitată”, ne sfătuiește dr. Ilie Roșca.