Un număr de 402 focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joia trecută la nivel naţional, acestea cumulând 112.927 de porcine afectate, potrivit unui comunicat remis de ANSVSA. Opt focare din total au fost declarate în exploataţii comerciale, iar şase focare în exploataţii comerciale de tip A.

Săptămâna trecută, au fost înregistrate 15 focare noi de pestă porcină africană: câte trei focare în judeţele Cluj şi Gorj, câte două focare în judeţele Bihor şi Sibiu şi câte un focar în judeţele Arad, Braşov, Buzău, Mureş şi Vaslui.

În aceeaşi perioadă au fost stinse 22 de focare de PPA, câte şase în judeţele Satu Mare şi Teleorman, câte trei focare în judeţele Dâmboviţa şi Prahova, două focare în judeţul Mureş şi câte un focar în judeţele Galaţi şi Maramureş.

Totodată au fost înregistrate 50 de cazuri noi de PPA la mistreţi, dintre care 23 de cazuri de mistreţi găsiţi morţi s-au înregistrat în judeţul Arad.

Articol apărut în ediția print a Jurnalul de Ilfov, nr.544