L-am găsit pe dl primar Mihai Dobre la lucru, foarte supărat și apăsat de problemele și greutățile din comună. „Sunt multe nevoi în comună”, ne spune dl primar. „Dar nu putem să le facem pe toate deodată. Uite, de exemplu, lucrările pentru baza sportivă sunt sistate de un an și jumătate. Acum ne judecăm. S-a solicitat expertiză tehnică a lucrării cu firma care a obținut prin licitație lucrarea. Dar nu se știe ce licitație. Am căutat peste tot și n-am găsit nimic. Noi credem că, de fapt, n-a fost nicio licitație. Așa că am dat în judecată CISCOM – firma care a lucrat. Patronul firmei însă, nu vrea să discute decât personal cu fostul primar, pe noi nici nu ne bagă în sea-mă. Așa că și noi am zis că dacă nu sunt deschiși, înseamnă că se ascunde ceva, astfel că am dat proiectul unui evaluator. Și uite așa, în loc să se ducă banii unde avem nevoie, îi pierdem prin tribunale.
Valoarea totală a contractului s-a ridicat la 8,9 miliarde lei, bani pe care comuna nu avea niciodată de unde să-i ia. Acest proiect, după părerea mea, nu a fost de-cât o mândrie PDL-istă. Din banii ăștia, s-a lucrat de 6,3 miliarde lei, s au plătit 5,1 miliarde lei și acum suntem restanți cu 1,2 miliarde lei. Astfel, am solicitat și noi lista de cheltuieli, să vedem dacă atât s-a cheltuit, pe ce s-a cheltuit și cât s-a construit. O bază sportivă, oricât ar fi ea de bine dotată, după cele mai înalte standarde, nu poate să coste atâția bani. Așa că așteptăm finalitatea dosarului.
Între timp, ne ocupăm și de proiectele pentru comună. Am demarat deja proiectul de extindere pentru rețeaua electrică pe 3 străzi – Viilor, Salcâmilor și Stejarului. Vrem să amenajăm o parcare pentru primărie, să schimbăm acoperișul la Școala din Vânători și suntem în faza de proiectare a rețelei de apă potabilă pe străzile Liliacu-lui, Magnoliei, Brândușei și Brebeneilor. Ne-am propus să terminăm toate proiectele astea până la 31 decembrie.
În altă ordine de idei, am realizat igienizarea pentru grădinița din Petrăchioaia, adică am pus la punct caloriferele, centrala pentru apă caldă și rece, am reparat acoperișul, am pus un gard și am construit un podeț de acces la grădiniță.
Apoi, pentru Școala cu clasele I – IV din satul Surlari am montat centrală, calorifere și tot ce este necesar pentru confortul copiilor.
Printre lucrările terminate trebuie aminte și extinderea iluminatului public între satele Petrăchioaia – Surlari și Petrăchioaia – Coreea.
Iar în satul Petrăchioaia am executat lucrări pentru traversări la străzi (aducțiune apă pluvială) și am pietruit câteva străzi în comună.
Dintre proiectele de anvergură, numărăm demararea procedurii pentru construirea grădiniței cu program prelungit cu 2 grupe școlare a câte 20 de copii, parcul de agrement pentru seniori din zona Brazi, care să aibă mese, bănci și 2-3 foișoare, toate acestea cu cheltuieli din venituri proprii, excedent colectat în câțiva ani.
În ceea ce privește Parohia Petrăchioaia, Consiliul Local a dispus și a realizat schimbarea gardului bisericii și împrejmuirea cimitirului cu gard din beton, dar se dorește și împrejmuirea cimitirului din satul Surlari. Avem câteva reparații de făcut și la biserica din satul Vânători, dar despre asta putem discuta tocmai în primăvară.
Și ar mai fi probleme multe de discutat. Dar una dintre ele este sufocantă pentru locuitorii comunei. Avem probleme mari cu maxi-taxi 507 care nu are un program regulat deloc. Vine când vrea, dacă vrea, cum vrea, ia pe cine vrea etc. O dată vin câte două și pe urmă nu mai vine niciunul câte o oră și ceva, altă dată nu respectă orele și tot așa. După ce am stat de vorbă cu directorul companiei, am aflat că nu se știa că trebuie să existe o rigurozitate a programului. Oamenii din comună nu știu niciodată când să plece de acasă, dacă vine mașina, dacă îi ia sau dacă nu. Avem deocamdată promisiuni, dar nu ne bazăm pe asta, vrem fapte”, conchide dl primar al comunei Petrăchioaia.