Vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), deputatul Raluca Turcan, a declarat că liberalii militează pentru votarea legii votului prin corespondență în următoarele trei săptămâni. „PNL militează pentru votarea acestei legi în următoarele trei săptămâni, deoarece votul prin corespondență trebuie să devină lege până în luna noiembrie“, a menționat deputatul PNL Sibiu. De asemenea, Raluca Turcan le cere parlamentarilor social-democrați să voteze proiectul legii votului prin corespondență.
„Reușita acestui proiect este în mâinile PSD și a majorității parlamentare. Datoria PNL a fost să aducă la cheie acest proiect. Tot ce trebuie să facă parlamentarii PSD este să voteze PENTRU, nu să întindă piciorul și să pună piedici acestui proiect de interes național“, afirmă Turcan, în comunicat.
Deputatul PNL îl mai avertizează pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, că, „dacă va amâna termenul de adoptare a legii votului prin corespondență până anul viitor, în luna februarie, România va încălca recomandările Comisiei de la Veneția – prin care se precizează ca modificarea legilor electorale se face cu minim un an înaintea alegerilor. Altfel, 20% dintre cetățenii cu drept de vot vor fi umiliți, din nou, la cozile de la consulate și ambasade, din cauza neaplicării votului prin corespondență.“