Oameni aleşi. Artă şi educaţie prin patrimoniu
Continuăm, în acest număr al ziarului nostru, povestea de viață și destin al împlinirilor Școlii de la Piscu. Dovezile, prin fapte, aparțin celor doi soți – Adriana și Virgil Scripcariu. Veți afla, azi, miezul spiritului și victoriile lor, pe care le împart cu inspirația minunată a artei, munca unui scris de factură specială și bucuriile readucerii la viață a tradițiilor patrimoniului nostru tradițional. Toate acestea le sunt dăruite copiilor, ca forță a unei educații valoroase care, deși e oferită tuturor ca model, se păstrează singulară prin universul unic al creației celor doi oameni de cultură.
Vom schița portrete succinte ale celor doi, venite din lucrările de artă sculpturală a lui Virgil, venite cumva din “zona miracolului“, așa cum mărturisește însuși artistul. De unde au sosit și cine sunt ei ați aflat în primul episod al serialului nostru. Dar cum de s-au decis ca, la umbra Mănăstirii Țigănești, să își ridice casa lor minunată, ale cărei porți nu stau niciodată închise, pentru oricine trece prin satul olăritului de Piscu, din comuna ilfoveană Ciolpani? Care le sunt biruințele profesionale și îndemnul moral ale celor doi? Ce specialiști de marcă le apreciază la superlativ truda, gândurile și arta? Pe ce pagini de socializare îi puteți găsi și apoi să le aflați faptele, mai în amănunt? Cunoștința cu ei, schimbul de opinii și, poate, tot ceea ce fac, vă poate inspira cu imagini ale unei unei lumi nebănuite?
Încet, încet, le veți descoperi pe toate. Plus multe altele.
Un înțelept afirma că “prezentul se aseamănă cu bulgărele de lut, trecutul cu pulberea lui, iar viitorul cu vasul ulcior. Dar ne ridicăm mereu, ca să putem întrezări forța metaforică a lutului, ca element primordial al creației. Oare nu acesta e rostul artei?“, se întreba în final gânditorul.
Au căutat lemnul pădurii. Au găsit altceva
Iată, pe scurt, cum de au prins rădăcini, în acest sat. Virgil spune: “Prin anul 2003, căutam un spațiu unde să ne aşezăm familia, casa și atelierul. Voiam să cumpărăm un teren. Am încercat în niște locuri, dar n-am dat de oameni mulți și nu voiam să ne izolăm de lume. Ne doream o comunitate mai numeroasă. Am luat la rând paginile cu anunțuri din gazete. Am găsit un teren de vânzare, aici, la Piscu. Suna frumos şi promiţător.
La un moment dat am venit ţintiţi să ne plimbăm prin zona asta. Să o vedem de aproape, să o cunoaştem mai bine. Voiam să găsesc lemnul pădurii. Apoi, ne-am întâlnit aici cu un pădurar. L-am întrebat: Domnule aveţi lemn pe aici? Nu prea. Dar am un pământ de vânzare. Ok. Vrem să vedem şi pământul. Şi ni l-a arătat. La momentul ăla, aici era un lan imens de porumb. Şi am mers, şi am mers…prin porumb, cale lungă. Nu se mai termina. Alături, lanuri de grâu. Eram în zilele în care porumbul era mare şi înalt, iar grâul auriu.
Ei, dar când am zărit mânăstirea, cu turlele ei, totul s-a schimbat. Şi gata. N-am mai căutat nimic. Stop. Ce alte căutări? Ce prospecţiuni ale ofertelor prin alte locuri? Nimic. Gaaata! Stop. Aici e locul nostru. Şi în 2004 am cumpărat terenul pădurarului. Iar acum, avem deja 12 ani de când suntem ai Piscului. Dar şi el e al nostru.
Aşa a fost. Noi căutam lemn şi ne-am cumpărat pământ, într-un sat cu tradiția olăritului“.
Momente importante din cariera lor
La Piscu e o enclavă artistică, neliniştitoare emoţional, patrimonială şi domolită doar de spaţiul rural. Ei bine, tocmai în acest loc fabulos au poposit soții Scripcariu. Adriana nu s-a oprit la obținerea licenței în istoria artei. A dobândit și un master în arhitectură, cu lucrarea “Antropologia spațiului sacru“. Plus titlul de doctor în istorie. Iar acum, e autoarea mai multor volume, iar pe unele vi le-am prezentat în episodul trecut.
Despre sculptorul Virgil vorbesc mult mai bine operele lui, lansate în spații publice ale marilor capitale europene și expoziții remarcabile. Iată, pe scurt, câteva repere ale carierei lui. E absolvent al promoției 2003, din Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice la secţia de sculptură, la clasa prof. Vasile Gorduz. În același an, e declarat câștigător al Bursei „Theodor Aman” pentru arte plastice, acordată de Guvernul României. Primește și premiul pentru sculptură, la jubileul „Accente și amprente”, de la Galeria Apollo, București. Apoi, datorită Bursei “Theodor Aman“ câștigă stagii de documentare în străinătate, adică în Franța, Italia, Siria, timp de șase luni. Anul 2007 îi duce opera la Bruxelles, apoi un an mai târziu face parte din echipa care reprezintă România la Bienala de la Veneția – o adevărată olimpiadă a celor mai buni artiști. Participă cu lucrări la o expoziție de la Londra în 2012, apoi în Irlanda.
Lucrările lui sunt apreciate în multe țări ale lumii.
Iar până la episodul următor îi puteți căuta după nume pe Facebook și la adresele: lutars.piscu.ro, scoalaagatonia.piscu.ro.
(Va urma)
