Ca în fiecare an, la deschiderea anului școlar, Preafericitul Părinte Daniel, Partriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a binecuvântat și a transmis un mesaj de încurajare elevilor, profeasorilor și părinților. Jurnalul de Ilfov, îți prezintă, în cele ce urmează, cuvântul de învățătură al Întâistătătorului BOR.
“Trăim într-o societate din ce în ce mai dezorientată, în care generațiile actuale de tineri sunt tentate să creadă că reușita în viață constă în acumularea rapidă de bogății materiale, în trăiri intense de tip senzațional și în cucerirea unei poziții sociale proeminente. Banul, plăcerea și puterea sunt idolii societății secularizate, consumiste și tot mai individualiste, care-i deturnează azi pe mulți oameni de la căutarea valorilor spirituale profunde ale vieții în comuniune de iubire cu Dumnezeu, exprimată în rugăciune, și cu oamenii, în fapte bune. Omul secularizat a pierdut practica rugăciunii ca izvor de bucurie și de iubire statornică în familie, în prietenie și în societate. El se hrănește, adesea, cu iluzia că sufletul omului poate fi umplut cu lucruri materiale limitate și cu senzații efemere, motivând că mormântul ar fi ultima destinație a sa ca ființă spirituală inteligentă viețuind pe pământ. Într-un asemenea context, este nevoie de redescoperirea și de reafirmarea reperelor autentice ale educației. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur arată că o educație veritabilă contribuie la dezvoltarea unei înțelepciuni care îl orientează pe copil și pe tânăr spre iubirea nelimitată și bucuria netrecătoare pe care le oferă credința în Dumnezeu, Făcătorul și Mântuitorul lumii, descoperite nouă de Iisus Hristos Cel răstignit și înviat, Care a biruit păcatul și moartea, dăruind lumii viață veșnică. (…) Ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Învățătorul lumii și Izvorul înțelepciunii veșnice, să-i lumineze și să-i binecuvinteze pe toți copiii, tinerii, părinții, educatorii, învățătorii și profesorii, în noul an școlar, dăruindu-le bucuria împlinirii vocației principale a educației de-a fi lumină pentru viață”, a declarat Preafericitul Daniel, Partriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pentru Basilica.ro.