Sărbătorile Pascale sunt întotdeauna prilej de bucurie pentru prichindelul tău. Nu doar pentru că drăguţul iepuraș vine încărcat cu darurile lui preferate, ci și pentru că sărbătorile vin cu zile libere și poate să petreacă mai mult timp în compania voastră, a părinţilor. Încondeierea ouălor, prepararea mâncărurilor specifice, surprizele pentru bunici, dascăli sau prieteni îi vor transofrma Sărbătorile în zile magice.
Decoraţi casa cu ­obiecte specifice handmade
Profită de zilele libere și iniţiază câteva jocuri amuzante, specifice Paștelui. Bineînţeles, având grijă să-l implici și pe el în mod direct. Este o ocazie potrivită pentru a-i pune imaginaţia și îndemânarea la lucru și de a-l învăţa principalele tradiţii. Începe prin a decora locuinţa după placul vostru, dar cu obiecte specifice Învierii Domnului. Ca să faci unele economii, orientează-te spre obiectele handmade pe care le puteţi confecţiona împreună, acasă. Ia câteva pahare de unică folosinţă din plastic, coloraţi-le frumos cu tempera, iar pentru decor, umpleţi-le cu apă și puneţi în ele florile voastre preferate, de sezon. Doar aţi confecţionat cele mai drăguţe vaze care vor da o notă de sărbătoare locuinţei. Tot pentru design, goliţi câteva ouă crude și pictaţi pe ele fluturi, flori, peisaje etc. Așezaţi ouăle pe o farfurie în mijlocul mesei din camera în care vă veţi primi oaspeţii de Sărbători. Sau… mergeţi împreună la o plimbare prin parc și adunaţi frunzuliţe, muguri, crenguţe, flori sau pietricele pe care să le valori-ficaţi. Pictaţi-le și puneţi-le în­tr un coșuleţ alături de ouă încondeiate.
Pune-l să-i scrie iepurașului
Introdu-l în atmosfera Sărbătorilor Pascale provocându-l la o discuţie câte se poate de serioasă despre iepuraș. Iar ca să nu-i lași impresia că iepurașul este doar un personaj imaginar, inventat de tine, pune-l să-i adreseze o scrisoare în care să aștearnă pe hârtie toate gândurile lui bune și dorinţele pe care ar vrea să i le îndeplineas-că. „Micuțul se întreabă și te întreabă: Cine este iepurașul? De unde vine el? Când apare de nu reușește să-l vadă? Și mai ales, de unde știe ce își dorește el? Poţi veni în ajutorul lui pentru a-l elibera de aceste dileme, spunându-i că este bine să îi scrie o scrisoare”, spune psihologul Oana Nicolau.
Încondeiaţi ouăle împreună 
Cea mai simplă metodă de încondeiere a ouălor împreună cu copilul este cea cu acuarelele. Urmărește însă, eticheta cu atenţie înainte de a le folosi să nu conţină substanţe chimice toxice care să-i afecteze sănătatea. Ar fi bine să folosești vopsele naturale: sfeclă roșie, ceai verde, varză roșie, frunze de ceapă. Apoi, cu pensulele desenaţi flori, crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul nostru Iisus Hristos, flori de primăvară, ape, copaci, crenguţe, fluturași, albinuţe, bulinuţe ș.a.m.d. Oferă-i piti-cului plăcerea de a se bucura de ouăle frumos încondeiate de el cu flori de cireș, crenguţe de corcoduș, frunze de pătrunjel, mărar sau leuștean. Lasă-l să le lipească pe ouă și să le acopere bine cu un tifon înainte să le cufundaţi în vopseaua în care le fierbeţi. Impresionează-l și mai mult lăsându-l să aplice sclipici pe coaja de ouă. Așadar, sparge și pisează bine un glob de la pomul de iarnă, iar după ce aţi fiert ouăle în vopsea, permite-i să le tăvălească prin acest sclipici. 
Faceţi iepurași din ouă
Ia o foaie de plăcintă, taie șuviţe subţiri din aluat și împletește-le în 3 pentru a forma mânerul unui coșuleţ. Din cercuri de ­aluat for­mați coșuleţul și bagă l la cup-tor pâ­nă se ru­menește. Scoate l și când se răcește, așezați în el câ­teva fire de ceapă verde pe post de iarbă și iepurași din ouă fierte, decojite, cu urechi din 2 felii de albuș de ou, ochi din bucăţele de ridichii și gură din morov, ardei roșu sau roșie. La fel puteţi face miei sau puiuţi tăiaţi ouăle în zig-zag pe orizontală, umpleţi jumătatea de jos cu muștar, faceţi ochișorii din bucăţi mici de măsline și ciocul din ardei roșu, apoi puneţi căpăcelul de sus, căciuliţa. „Abține-te de la critici și laudă-i performanțele.”