Aproprierea datei când străinii vor putea cumpăra direct terenuri în țara noastră provoacă o înmulțire a articolelor referitoare la agricultura românească apărute în presa de peste hotare. În cotidianul francez „Le Monde” România este prezentată ca un El Dorado european. Este citat un tânăr agricultor francez care deține o fermă de 1.400 de hectare. „Să ajungi la o asemenea performanţă în Franţa, e nevoie de două sau chiar trei generaţii. Mie mi-au fost suficienţi trei ani”, spune tânărul care, înainte de absolvirea studiilor liceale, a însoţit un convoi de camioane cu echipamente agricole, care au ajuns la Măceşu de Sus (judeţul Dolj). Francezul recunoaşte că i-a fost foarte greu să se acomodeze, dar susţine că nu are niciun regret în legătură cu decizia pe care a luat-o.
„Dacă aş fi rămas în Franţa, mi-aş fi terminat studiile şi m-aş fi angajat pentru 1.200 de euro pe lună. Din banii ăştia, plăteşti chiria, mănânci, cumperi câteva haine , iar la sfârşitul lunii nu rămâi cu nimic. Asta nu e viaţă!”. Maxime Laurent este acum căsătorit cu o olteancă, au casă în sat, un apartament la Craiova şi plănuiesc să mai ridice o casă, pe terenul agricol. „Sunt fericit aici, unde viaţa este mult mai flexibilă!”, spune francezul, care vorbeşte cu admiraţie despre tradiţiile locale.
În România, preţul mediu al hectarului de teren arabil este de 2.000 de euro, mult sub cel din ţările occidentale. Din 2014, europenii vor avea posibilitatea de a achiziţiona pământ românesc direct şi nu prin intermediul unor companii înregistrate în România.