Ai suferit un infarct?

Bolile de inimă fac ravagii în România. La fiecare 30 de secunde un om suferă un infarct, iar la fiecare jumătate de minut, unul se stinge ca urmare a complicațiilor bolii. Specialiștii Clinicii CardioRec din Corbeanca vin în sprijinul pacienților care au suferit un atac de cord, oferind investigații medicale și recuperare gratuită, în regim de spitalizare.       

Pentru medicii de la CardioRec din Corbeanca niciun efort nu este prea mare pentru a-și salva semenii cu inima “frântă”, neputincioși în fața bolii. O dovedesc numeroasele acțiuni de binefacere în care se implică, din dragoste și respect pentru profesia de medic și mai ales, din dorința de a readuce la viață oameni cărora alții nu le dau nicio șansă. La CardioRec, mulți vin în scaunul cu rotile și pleacă acasă pe picioarele lor. Apți să se gospodărească singuri și buni de muncă. Același destin fericit îl poți avea și tu, chiar dacă acum ți se pare că viața nu a fost destul de generoasă cu tine fiindcă te-a țintuit la pat, în urma unui atac de cord sau a altei complicații cardiace. Echipa medicală de aici se va îngriji să-ți asigure cele mai bune servicii de recuperare după infarct și să-ți redea puterea și energia de a reveni la o viață activă, la preocupările de altă dată care acum ți se par imposibile. Ce nu e cu putință pentru tine și familia ta, e cu putință pentru profesioniștii de la CardioRec. Medici cu experiență, instruiți în marile centre de specialitate din România și din străinătate.          

Ai dreptul la o viață normală!

Sub sloganul “Ai dreptul la o viață normală post infarct!”, specialiștii Centrului de Recuperare și Reabilitare Cardiovasculară CardioRec din Corbeanca, județul Ilfov, a dat startul unei noi campanii. Programul “Fii activ! Recuperează-ți puterea și energia!” a fost demarat pe 18 mai și se va desfășura pe o perioadă de două luni. Acesta vizează îmbunătățirea calității vieții pacienților cu infarct miocardic, astfel încât să-și redobândească starea de sănătate necesară pentru a-și putea relua activitatea. Campania se adresează în exclusivitate bărbaților din județul Ilfov care au suferit un atac de cord și celor cu stenturi, a căror însănătoșire depinde de numeroase ședințe de terapie de recuperare.  

“Peste tot în lume se face recuperare după infarct, în așa fel încât să se reducă necesitatea reinternărilor în spital și costurile care sunt foarte mari. Însă, cel mai mare avantaj al terapiei post infarct îl reprezintă îmbunătățirea calității vieții pacienților, care să permită reluarea activității cotidiene, inclusiv reintegrarea în muncă. Am inaugurat o nouă sală de recuperare cardiovasculară. Aceasta are o suprafață de 70 de metri pătrați, cu vedere către pădurea de la Corbeanca, acoperită de un sistem de urmărire a EKG în sistem wi-fi în timpul recuperării și dotat cu aparatură pentru inițierea terapiei de recuperare post infarct sau post chirurgie cardiacă (faza I și II ) precoce, dar și pentru programe de recuperare cardiovasculară avansată de faza III”, explică dr. Clara Alexandrescu, medic primar cardiologie CardioRec Corbeanca și Centre Thoracique de Monaco.  

Internare gratuită în regim hotelier

Terapia inimii este extrem de costisitoare pentru clinică și pacient.  Însă, dacă ești din Ilfov și prezinți biletul de externare după infarct sau intervenția de montare a stenturilor, beneficiezi de câteva zile de spitalizare gratuite. Timp în care vei fi supus unor investigații și tratamentelor de recuperare necesare. Specialiștii  centrului (medici cardiologi, neurolog, internist, nutriționist) îți vor preda și cursuri privind schimbarea stilului de viață pe care le vei pune în practică sub îndrumarea lor. Saloanele sunt ultramoderne, dotate cu aparatură medicală de ultimă generație. La spitalul din Corbeanca, te vei bucura de cazare în regim hotelier.  Atenție! În program vor intra doar bărbații, ei fiind afectați mai mult decât femeile.

Ce presupune spitalizarea?

  •  evaluare cardiologică;
  •  monitorizare Holter EKG/ 24 de ore;
  •  test de efort;
  •  ecografie cardiacă;
  •  ecografie abdominală dacă este nevoie;
  •  consult nutriție;
  •  inițiere plan de prevenție secundară pentru 
  •  a evita recidiva de infarct;
  •  stabilire plan de controale periodice;
  •  inițiere plan de recuperare a capacității fizice la efort sub monitorizarea frecvenței cardiace (în cazul în care ai capacitate fizică redusă).