Sunt multe lucruri de făcut în comuna Snagov. Multe proiecte au devenit deja realitate, la fel de multe sunt aproape finalizate, dar și mai multe proiecte se află în agenda primarului Marian Oancea, pe o listă de lucru pe care o consideră o listă a normalității, pentru o comună a zilelor noastre, în care a trăi modern și confortabil nu ar mai trebui să reprezinte ceva spectaculos.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 472, ediția print
”Cum spuneam și la începutul anului, încercăm să ne ținem de cuvânt în proporție de sută la sută în privința promisiunilor făcute la nivel administrativ și, cum ne apropiem de sfârșitul lui 2019, încercăm să terminăm lucrările pe care le-am început. Regret că nu vom putea duce la capăt tot ce ne-am propus, din cauza problemelor legate de finanțare. Întâmpinăm o problemă mai spinoasă față de anii trecuți, când am reușit și am colectat de la cetățeni în jur de 82% din taxe și impozite.
Suntem nevoiți să renunțăm la unele investiții, absolut necesare pentru întreaga comună, având în vedere că anul acesta am trecut puțin de 40% în privința colectării taxelor și impozitelor”, a semnalat primarul comunei Snagov, Marian Oancea, estimând că până la sfârșitul anului se va reuși colectarea a cel mult 50% din taxele și impozitele datorate de cetățeni.
Un nou centru comercial
Cu toate aceste dificultăți, lucrurile merg înainte, într-o foarte mare măsură datorită eforturilor și soluțiilor alternative, care sunt exploatate la maximum de edil.
Pe 3 octombrie, a fost inaugurat un nou centru comercial în satul Tâncăbești, din Snagov. Noul magazin Mega Image este cel mai mare din comună. ”În felul acesta reușim să liniștim satul Tâncăbești din punctul de vedere al comerțului, cetățenii nemaifiind nevoiți să meargă prin alte părți să își facă cumpărăturile. ”În momentul acesta, locuitorii din Tâncăbești beneficiază de un comerț civilizat. O normalitate, cum îmi place să spun”, spune primarul Marian Oancea.
Modernizarea străzilor, o prioritate
Infrastructura rutieră este importantă peste tot în lume, deci nici comuna Snagov nu poate face excepție. Așa cum am mai arătat în Jurnalul de Ilfov, modernizarea străzilor Snagovului este o preocupare de top a administrației.
În satul Vlădiceasca, se lucrează la cea mai mare și cea mai importantă stradă, pe care se află și biserica: str. George Enescu, cu o lungime de 2 kilometri. ”Sperăm ca până la sfâșitul lunii octombrie, strada să fie finalizată”, ne-a spus primarul Marian Oancea. Strada va fi complet asfaltată, partea carosabilă având o lățime de 5,5 metri, un trotuar de 1 metru, pe o parte, și un șanț de colectare a apelor pluviale, pe cealaltă parte. Șanțul de colectare a apelor este destul de mic, cu o adâncime de 20 cm, dar a fost necesară realizarea lui pentru a putea preveni intrarea apelor în curțile cetățenilor. Pentru modernizarea corespunzătoare a străzii, s-a decopertat, s-a frezat asfaltul vechi, care de fapt nici nu prea mai era, și s-a umblat foarte mult la structura drumului. ”Au fost zone unde s-a venit cu piatră și de aproape 1 metru. Am avut probleme, am învățat din greșelile trecutului și în momentul acesta sperăm să nu mai avem nicio problemă”, a explicat primarul.
În satul Ghermănești, se lucrează pe str. Vaslui, cu o lungime de 1,7 km, această stradă urmând să fie asfaltată, să aibă o lățime de 4,5 – 5 metri și trotuar. ”Toate străzile pe care le fac eu pe mandatul meu vor fi diferite. Încercăm să facem pasul către oraș și, chiar dacă suntem comună, să arătăm ca un oraș. Pentru că am oameni deosebit de valoroși în comuna mea, mă mândresc cu ei și cu faptul că sunt primarul unor oameni deosebiți”, a subliniat Marian Oancea.
În satul Snagov se lucrează pe cele două străzi mari și importante ale comunei: str. Zorelelelor, cu lungimea de 2,2 km, și str. Florilor. ”Strada Zorelelor este o relicvă a istoriei recente a comunei. Pentru această stradă am plătit, de la începutul mandatului meu, nu mai puțin de 24 miliarde de lei vechi datorii și strada arăta, cum arăta. O incompetență a conducerilor anterioare a dus la faptul că acea stradă era una dintre cele mai deteriorate din comună. La fel str. Florilor, care va arăta ca o adevărată floare. Vom avea pe ambele părți ale străzii zonă verde. Ne-a permis configurația străzii să venim și cu un spațiu verde, unde vom planta flori și copaci. În primăvara anului viitor, va putea fi admirată”, ne-a promis edilul.
Sărbătoarea Națională, în zona de promenadă
Dacă ne orientăm către capitolul de divertisment și relaxare, comuna Snagov va avea pentru cetățenii săi parcurile atât de așteptate. ”Parcul din Ciofliceni este aproape finalizat. Am primit critici din partea cetățenilor, care nu au răbdare să vadă cum va arăta la final. Unii sunt geloși cum arată Snagovul, iar eu încerc să fiu un părinte bun pentru toți copiii mei, cum spun de fiecare dată despre cele cinci sate ale comunei: am cinci copii, îi iubesc în egală măsură și încerc să intervin acolo unde au nevoie”,
ne-a spus primarul, menționând că și parcul din Tâncăbești este aproape gata, la fel și cel din Ghermănești.
Un alt obiectiv ambițios este ca pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, să fie inaugurată zona de promenadă. ”Avem în plan să facem acolo fasolea cu ciolan. Pontonul, zona de promenadă, care înseamnă str. Zambilelor, Bujorului și Liliacului, vor arăta complet diferit. Sunt printre puținele zone unde comuna Snagov are o ieșire generoasă la lacul Snagov, motiv pentru care va fi renovată și acea zonă”, a spus Marian Oancea.
Planuri de viitor
Avem și foarte multe proiecte care așteaptă să înceapă. Este foarte greu, dar nu mai simți greutatea când vezi, de la zi la zi, cum comuna se schimbă, lucrările prind contur. Cel mai recent și bun exemplu este școala din Ghermănești. Așa se va întâmpla și cu liceul din Snagov. ”Am trecut de toate comisiile din Ministerul Dezvoltării, mai avem un simplu aviz de la ISCE și apoi putem intra pe licitație, care va avea în caietul de sarcini 2 luni proiectare și 9 luni execuție. Așadar, în mai puțin de un an, vom avea un liceu nou la Snagov. La începtul anului viitor va fi demolat liceul vechi, iar din luna martie a anului viitor, firma care câștigă licitația să intre la construcția liceului care înseamnă de fapt un campus preuniversitar compus din trei corpuri: liceu, sală de sport și cămin. Ne vom axa în primă fază pe liceu și sperăm ca anul școlar 2020 – 2021 să înceapă în liceul nou”, ne-a spus Marian Oancea.
Datorită programului de finanțare oferit de Fondul de Dezvoltare pentru Investiții (FDI), comuna Snagov are șansa de a își rezolva într-o perioadă nu foarte îndepărtată problemele de infrastructură. ”Am depus, la sfârșitul lunii martie, o cerere de finanțare pentru canalizare, care este puțin în urmă și o avem realizată în proporție de doar 30%, în satele Ghermănești și Snagov. Am depus și extinderea canalizării pe aceste două sate, cât și pe celelalte trei sate care nu au deloc apă și canal. Pe data de 2 octombrie, am primit finanțare”, ne-a dezvăluit primarul.
Practic, în momentul acesta există aprobare pentru finanțarea unei lucrări ce înseamnă realizarea rețelei de canalizare pe o lungime de 60,153 km.
”Canalizarea se poate lucra și pe perioada de iarnă, dacă nu este zăpadă. Vom începe lucrările în toate satele deodată, iar într-o perioadă cât mai scurtă să branșăm toată comuna la sistemul de apă și canal”, a afirmat edilul.
Valoarea pentru alimentarea cu apă și canal este de 36,5 milioane de euro, acesta fiind potrivit primarului Marian Oancea, cel mai mare proiect de acest fel din județul Ilfov.
Sunt foarte multe de făcut în comuna Snagov, a subliniat primarul. De exemplu, în satul Ciofliceni ar mai trebui să existe o farmacie și un centru comercial, asemenea celui din Tâncăbești. Iar toate acestea înseamnă de fapt normalitatea, cum și-a dorit primarul să sublinieze.