De la tribuna Parlamentului României, deputatul PSD Cătălin Zamfira a făcut referire la ”una dintre cele mai mari probleme ale administraţiei publice” – achizițiile publice, ”fie că vorbim de proiecte finanţate prin programe naţionale, fie că vorbim despre implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene”.
”Chiar dacă procedura de licitaţie poate fi finalizată destul de repede, contestarea procedurii conduce de cele mai multe ori la întârzieri foarte mari în realizarea proiectelor respective sau la împiedicarea realizării acestora. Poate fi vorba despre perioade foarte lungi de timp în care autorităţile publice se află efectiv în imposibilitatea de desfăşurare a lucrărilor ce au fost deja finanţate, dar sunt suspendate, oprite în instanţă de firmele care au pierdut licitaţiile.
Şi în judeţul Ilfov, foarte multe proiecte finanţate prin PNDL (n.r. – Programul Național de Dezvoltare Locală) şi din fonduri europene sunt suspendate şi stagnează, din cauza contestaţiilor din instanţe depuse de firmele care au pierdut licitaţiile de atribuire ale proiectelor respective. Aşa că, salut decizia Guvernului de promovare a unei noi legi a achiziţiilor publice, aşa cum a fost cerută de autorităţile publice în nenumărate rânduri. Noua lege este inspirată din legislaţia germană şi va simplifica procedurile de atribuire a investiţiilor respective. Aduc în vedere faptul că guvernarea PSD-ALDE a făcut o prioritate din investiţii pentru anul 2018 şi a alocat sume considerabile, cu peste 42% mai mari faţă de anul 2017. Anul acesta s-au bugetat investiţii de peste 4,2 % din PIB, în valoare de 38,5 de miliarde de lei. Dar orice investiţie iniţiată este zadarnică, urmare a practicii contestaţiilor uzitate de mare parte a celor ce pierd licitaţiile de atribuire respective. Consider că o nouă lege a achiziţiilor publice este de interes major în ţara noastră, în aşa fel încât să reuşim să ieşim din blocajul actual, şi licitaţiile să se desfăşoare ritmic, iar proiectele să nu mai fie tergiversate şi întârziate. Conform legislaţiei germane, vom înfiinţa tribunale ale achiziţiilor publice, în aşa fel încât contestaţiile privind orice proiect de interes public să fie soluţionate cât mai rapid. Totodată, înfiinţarea unei structuri unice, centralizate privind achiziţiile publice, în accepţiunea mea, este oportună doar pentru instituţiile central”, a explicat deputatul PSD.