Propunerea primarului Petre Iacob:
Cărți și rechizite pentru 300 de elevi care încep clasa pregătitoare, în școlile de stat din Popești-Leordeni
La inițiativa primarului orașului Popești-Leordeni, Petre Iacob, elevii înscriși în clasa pregătitoare, în anul școlar 2021-2022, în unitățile de învățământ de stat din localitate, vor primi câte un pachet cu rechizite școlare și cărți.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 563
În acest sens, a fost supus dezbaterii publice, un proiect de hotărâre, în vederea aprobării de către Consiliul Local, documentul fiind întocmit în baza unui raport de specialitate al Compartimentului Educație și al Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Popești-Leordeni. S-a propus acordarea unui număr de 300 de pachete cu o valoarea de maxim 100 lei/pachet. Decizia CL ar urma să fie ”dusă la îndeplinire de către primarul orașului Popești-Leordeni, prin Serviciul Educație, Cultură și Protecție Civilă, Direcția de Asistență Socială, Serviciul Achiziții Publice și Investiții Locale, Serviciul Financiar Buget și de către directorii școlilor implicate (Școala Gimnazială «Ioan Bădescu», Școala Gimnazială Nr. 3 și Liceul Teoretic «Radu Popescu»)”, se arată în documentul supus dezbaterii publice pe site-ul Primăriei.
Potrivit Raportului de specialitate, ”dată fiind situația generată la nivel mondial de pandemia de COVID-19, ce a condus la anularea evenimentului ”Ziua copilului”, din data de 1 iunie, care aducea zâmbetul pe buzele a numeroși copii din oraș, Primăria orașului Popești – Leordeni își propune să aducă bucurie în sufletele copiilor care pășesc în prima zi de școală a vieții lor, prin acordarea unui pachet cu rechizite și cărți”. ”Așadar, bugetul inițial alocat pentru evenimentul ”Ziua copilului” va fi folosit pentru achiziționarea acestor pachete cu rechizite școlare și cărți, pentru toți elevii din clasele pregătitoare”, ne-a declarat în exclusivitate, Alin Todireanu, administrator public al orașului.
”Ca țară membră a Uniunii Europene, trebuie să acordăm educației șansa de a se menține la un nivel european și de a încuraja copiii să meargă la școală. Acest program are ca scop stimularea accesului copiilor la educație, prevenirea abandonului școlar și totodată reprezintă și un sprijin acordat familiilor, în vederea diminuării efortului financiar depus pentru asigurarea celor necesare înscrierii copiilor la cursurile școlare”, se arată în proiectul de hotărâre.
Specialiștii au considerat că pentru a nu se crea o situație de discriminare a copiilor este necesar ca acordarea pachetului de cărți și rechizite să se facă pentru toți copiii înscriși în clasa pregătitoare, anul școlar 2021 – 2022, în unitățile de învățământ de stat din orașul Popești – Leordeni.
”Primul pas, primul stimul, în care copilul ia contact cu școala”
În urma discuțiilor purtate cu reprezentanții unităților de învățământ de stat din orașul Popești – Leordeni (Liceul Teoretic «Radu Popescu», Școala Gimnazială «Ioan Bădescu» și Școala Gimnazială nr. 3), se estimează un număr maxim de 300 de elevi pentru clasa pregătitoare care vor fi înscriși în anul școlar 2021-2022. Pachetul ar urma să conțină: 2 cărți de povești, o carte de colorat, un caiet de activități pentru clasa pregătitoare, un caiet tip 1 de 24 de file, un caiet de matematică, un penar echipat cu pix, creion, radieră, creioane colorate, riglă, ascuțitoare, acuarele, etichete școlare. ”Este un proiect comun cu Asistența Socială, pentru că avem și o componentă socială conform legii, care obligă administrația locală sau centrală să sprijine familia și să susțină dezvoltarea copilului în bani sau prin obiecte. Vorbim despre primul pas, primul stimul, în care copilul ia contact cu școala. Școala este diferită de grădiniță și atunci, acest proiect al nostru vine să îl încălzească, să vadă că atunci când mergea la grădiniță se juca cu tot felul de obiecte, iar la școală primește rechizite și îl familiarizăm cu ea. Acesta este sensul proiectului. Este o idee preluată, folosită la nivel național, binevenită pentru a stimula părinții să trimită copiii la școală. Noi nu avem o rată a abandonului școlar semnificativă. Avem o cotă redusă de abandon școlar, sunt foarte puține familii în dificultate, în orașul nostru, dar am demarat acest proiect pentru ca prima zi de școală să fie așa cum trebuie”, ne-a spus, la rândul său, Laurențiu Cristian Ivănescu, șef Serviciu Educație din cadrul Primăriei Popești – Leordeni.