- Pe majoritatea sectoarelor de drum cu probleme, rezolvarea ține de CNADNR și este una simplă: montarea separatoarelor de sens de tip New Jersey
Ședința comună a comisiilor de siguranță rutieră București și Ilfov a adus în discuție principalele deficiențe pe linie de sistematizare a reţelei de drumuri naţionale ce tranzitează Ilfovul, probleme care duc la producerea de accidente, de cele mai multe ori soldate cu decese.
Astfel, cu o rețea de drumuri naționale cu o lungime de aproape 200 km, fiind tranzitat de DN1, DN1A, DN2, DN3, DN4, DN5, DN6, DN 7, Drumul Național Centura București (DNCB), dar și de trei autostrăzi, Ilfovul are un rol important, atât în dinamica producerii accidentelor rutiere, cât și în prevenirea acestora. Spre exemplu, o analiză a riscului de accident rutier pe drumurile naționale, efectuată pentru perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2014, a evidențiat, pentru Ilfov, zeci de puncte negre și zone cu risc ridicat de producere a unor asemenea evenimente rutiere nedorite.
Traversare neregulamentară pe DN1 și DN2
Pentru DN1, sectoarele de drum unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere, cu urmări deosebit de grave, se află pe raza localităților Otopeni, Tâncăbești și Ciolpani. În Otopeni, DN1 are trei benzi pe sens, iar pe axul drumului este amplasat un separator de sens, tip bordură. Cele mai multe accidente rutiere au avut loc din cauza traversărilor neregulamentare, dar au fost și situații când conducătorii auto au pătruns pe sensul opus de mers prin sărirea bordurii care separă sensurile de circulație. IPJ Ilfov a informat permanent Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) cu privire la necesitatea montării unui separator de sens, tip New Jersey (parapet beton), fără însă vreun rezultat din partea Companiei.
La fel, în Tâncăbești și Ciolpani se traversează neregulamentar, următoarea abatere fiind neacordarea de prioritate pietonilor. De aceea, și aici se impune continuarea montării separatorului de sens de tip New Jersey, eliminarea trecerilor de pietoni la nivel și amplasarea de pasarele pietonale. Aceeași situație se întâlnește pe DN2, în Afumați, pe sectorul de drum cuprins între km 14+800 și km 15+800. Aici există două treceri de pietoni amplasate la capetele sectorului, de drum analizat, dar, de-a lungul acestuia, pe ambele sensuri sunt foarte multe magazine, iar oamenii traversează neregulamentar spre și dinspre ele.
Și tot pe DN2, un alt sector de drum unde au avut loc multe accidente rutiere este pe raza localității Voluntari, între km 9+010 și km 11+010. Aici circulația se desfășoară pe două benzi pe sens, iar pe axul drumului există amplasată o bordură. Principala cauză de producere a accidentelor este reprezentată de neacordarea de prioritate pietonilor, fapt pentru care se impune, de asemenea, înlocuirea bordurii cu un separator de sens de tip New Jersey, eliminarea trecerilor de pietoni la nivel și înființarea pasarelelor pietonale.
DN6, cel mai mare risc
DN6 este drumul cu cel mai ridicat risc de producere a accidentelor rutiere, spun polițiștii, fiind identificate aici patru puncte negre și o zonă cu risc ridicat de producere de evenimente rutiere. Astfel, sectorul de drum cuprins între km 9+500-10+500, de pe raza localității Bragadiru, este extrem de periculos, atunci când se traversează neregulamentar. Și se face asta pentru că, pe acest sector de drum un există nicio trecere de pietoni, fapt pentru care se impune atât montarea separatorului de sens de tip New Jersey, cât și amplasarea de pasarele pietonale.
Sectorul de drum cuprins între km. 11-13, tot de pe raza localității Bragadiru, are ca principală cauză de producere a accidentelor rutiere – neacordarea de prioritate pietonilor, fapt ce impune, de asemenea, eliminarea trecerilor de pietoni existente și amplasarea de pasarele pietonale, în paralel cu montarea separatorului de sens de tip New Jersey. De asemenea, specialiștii de la Serviciul Rutier recomandă amenajarea celei de-a doua bretele a pasajului peste Centură și închiderea intersecției, precum și amenajarea, ca soluție definitivă, a sensului giratoriu de la km. 13+600 (Clinceni). Necesitatea amplasării separatorului de sens și a pasarelelor pietonale se impune și pe raza localității Cornetu.
Este necesară continuarea modernizării DN5
Pe DN5, sectoarele de drum unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere sunt atât pe raza localității Jilava, cât și pe raza localității 1 Decembrie. Principalele cauze sunt, și aici, traversarea neregulamentară și neacordarea de prioritate pietonilor. De aceea, se impune continuarea proiectului de modernizare a DN 5, întrerupt în 2012, care prevedea realizarea unor sensuri giratorii, montarea de separator de sens de tip New Jersey și realizarea de insule de așteptare pentru pietoni.
Centura, între risc de accident și fluența traficului
Pe Centură, sub aspectul riscului de producere a accidentelor rutiere, sectoarele de drum care ridică cele mai multe probleme sunt:
– intersecția DNCB cu breteaua pasajului de pe DJ 200 B (Tunari). Aici, accidentele rutiere se produc pe fondul neacordării priorității de trecere conducătorilor de autovehicule care au acest drept. Intersecția este amenajată în formă de “T”, iar pătrunderea în drumul național se face cu dificultate, din cauza volumului foarte mare de trafic. Se impune realizarea, în regim de urgență, a unui sens giratoriu;
– km. 67+215 (Mogoșoaia) - km. 71+810 (Otopeni), unde au avut loc 36 de accidente rutiere, soldate cu 3 persoane decedate, 15 rănite grav și 32 rănite ușor.
Principala cauză de producere a acestora o reprezintă neacordarea de prioritate pietonilor, deși pe acest sector de drum sunt 5 treceri de pietoni la nivel, semnalizate cu indicatoarele rutiere „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și “Trecere pentru pietoni”. Dar, acestea din urmă sunt prevăzute cu lumini intermitente galbene, care însă nu funcționează. Mai mult, nu toate trecerile de pietoni au insulă de așteptare pe axul drumului, iar acolo unde acestea există, nu sunt de fapt finalizate. De aceea, rutierii recomandă, pentru acest sector de drum, repararea urgentă a iluminatului la trecerile de pietoni; repararea iluminatului stradal pe întregul sector de drum; construirea insulelor de așteptare la toate trecerile de pietoni și finalizarea celor începute; eliminarea trecerilor de pietoni la nivel și montarea pasarelelor pietonale; montarea separatorului de sens de tip New Jersey.
Sub aspectul fluenței traficului rutier, sectoarele de drum și intersecțiile cu cel mai mare impact, unde traficul se desfășoară anevoios, sunt: între localitatea Chitila și A1 București – Pitești; intersecția DNCB cu DJ 602 (Domnești); intersecția DNCB cu DJ 401 (Berceni) și sectorul de drum cuprins între Afumați și A2.