Rezultatele examenelor de titularizare au fost afisate la sediile școlilor unde s-a desfășurat testarea. Potrivit calendarului examenelor, afișarea rezultatelor finale are ca termen data de 10 august, potrivit Ministerului Educației. Trebuie spus că, la nivel de țară, 40 de profesori au fost dați afară din examen pentru că au încercat să co-pieze iar anul trecut, 95 de profesori au fost eliminați din testare pentru tentativă de fraudare. În Ilfov nu au fost astfel de probleme dar nici mari rezultate.

După cum ne-a declarat doamna Daniela Barbu, director general-adjunct al Inspectoratului Școlar Ilfov, în județul nostru s-au înscris la examenul de titularizare 190 de profesori, dar au mai rămas 175, după ce restul de 15 s-au retras pentru că nu se simțeau pregătiți. Examenul l-au trecut 61 de cadre didactice care au luat peste nota 7, limita pentru titularizare, iar dintre aceștia  au fost opt care au obținut peste 9, nouăsprezece care au luat între 8 și 9 și treizeci și patru care au primit note între 7 și 8. Trtebuie spus că, la nivelul întregii țări,  examenele scrise pentru titularizare s-au desfășurat pe 2 august iar la probele scrise pentru ocuparea posturilor din învățământul preuniversitar, în 1.161 de centre de examen s-au prezentat 28.373 de candidați (80,04%). Dintre aceștia, 40 de candidați au fost eliminați ca urmare a unor tentative de fraudă, iar 2.843 de candidați s-au retras (2.607 din motive personale, respectiv 236 din motive medicale), după cum informează Ministerul Educației într-un comunicat de presă. Lucrările scrise au fost evaluate de comisii specializate, organizate pe discipline, la nivel național, în 12 centre de evaluare.

Mai mulți suplinitori decât titularizați

Repartizarea pe posturi a candidaților care au obținut cel putin media de repartizare 7 se va realiza, la nivelul centrelor de concurs, în data 13 august 2012, iar cea a candidaților care au obținut cel puțin 5,  dar care pot fi angajați ca suplinitori, în data de 16 august 2012. Atât repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată, cât și repartizarea candidaților pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, vor avea loc la nivelul centrelor de concurs, prima în data de 13 august, iar a doua – joi, 16 august. Cele mai căutate discipline de concurs, dupa numărul de candidați înscriși, sunt limba și literatura română – elemente de peda-gogie școlară și elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învățământul primar (6.394), limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în gradinița de copii (3.960), limba și literatura română (3.160), limba și literatura engleză (2.764), educație fizică și sport (2.710) și matematică (2.100).