Chirurgia de transplant progresează semnificativ, în România. Numărul donatorilor și al beneficiarilor organelor donate crește tot mai mult în țara noastră. 

Dezvoltarea acestei activități este pusă, în special, pe seama deblocării de posturi în cadrul Agenției Naționale de Transplant, asigurării finanțării prin Programul Național de Transplant, precum și prin acreditarea unor noi centre în care se efectuează astfel de proceduri. ,,România deține prima poziție în Europa în ceea ce privește creșterea procentului de transplant, atât ca proceduri de transplant efectuate, cât și ca număr de donatori. Menținem aceeași linie ca anul trecut, și ne dorim să revitalizăm activitatea de transplant de cord, precum și să realizăm, în 2015, primul transplant pulmonar în România”, susține dr. Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății. Anul acesta, au fost acreditate 39 spitale capabile să identifice și să declare donatori în moarte cerebrală, dintre care 33 sunt centre noi. Printre acestea se numără și cele două centre pentru transplant hepatic de la Institutul Fundeni și, respectiv, de la Spitalul Clinic Sfânta Maria din București.  La acestea se adaugă și centrele mai vechi – cele  patru centre pentru transplant renal de la Fundeni, Cluj, Iași și Brașov și trei centre pentru transplant de cord – cel de la Târgu Mureș, Floreasca și Institutul C.C. Iliescu.