România va putea exporta lână şi mohair în Africa de Sud, în condiţiile în care reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) împreună cu cei ai Departamentului pentru Agricultură, Păduri şi Piscicultură din Republica Africa de Sud au agreat un certificat sanitar veterinar pentru exportul acestor produse, a anunţat, joi, ANSVSA.

„Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a finalizat o altă acţiune întreprinsă în cadrul strategiei de extindere şi de deschidere de noi pieţe de desfacere pentru produsele autohtone. Una dintre oportunităţile identificate a fost piaţa importantă reprezentată de Republica Africa de Sud. În acest sens, reprezentanţii instituţiei au iniţiat demersuri către Direcţia de Sănătate Animală din cadrul Departamentului pentru Agricultură, Păduri şi Piscicultură din Republica Africa de Sud, cu scopul de a stabili şi concretiza sectoare de colaborare în aria specifică”, se arată în comunicatul ANSVSA.

În urma discuţiilor tehnice şi a interesului manifestat pentru importul de lână şi mohair din România, cele două părţi au negociat şi au agreat un certificat sanitar veterinar pentru export.

Prin deschiderea acestei pieţe, s-a creat posibilitatea pentru mulţi crescători de animale să valorifice şi acest produs.

Pentru a veni în sprijinul crescătorilor de animale şi pentru a facilita exportul acestui tip de produs, ANSVSA a dispus structurilor teritoriale ca, prin intermediul medicilor veterinari cu atribuţii de certificare, să informeze operatorii economici autorizaţi despre această oportunitate şi asupra cerinţelor necesare.

Programul de valorificare a lânii este în opinia ministrului Agricultruii, Petre Daea, „proiectul ţării”, iar până în prezent peste 32.000 de crescători de ovine s-au înscris în programul de subvenţionare cu un leu pe kilogramul de lână.

„(…) Programul lânii este proiectul ţării pentru că sunt peste 32.000 de crescători de ovine înscrişi în acest proiect. Sunt 26.000 de tone lână. Ştim la ora actuală de unde este lâna, unde se duce şi ce facem cu ea”, a declarat Petre Daea, în 14 decembrie, la susţinerea bugtul MADR în Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament.

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), programul de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii a atras, până în prezent, 32.000 de beneficiari pentru o cantitate totală de lână de 22.200 tone, informeaza Agerpres.ro.

Ajutorul constă în acordarea unui sprijin de 1 leu pe kilogramul de lână comercializată către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

Schema de ajutor de minimis are o finanţare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinaţie Ministerului Agriculturii prevăzute pe anul 2018.