În conformitate cu prevederile art. 94, alin. 2 din Legea 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, modificată și completată şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului Judeţean Ilfov (CJI), la finalul săptămânii trecute, a fost convocată şedinţa extraordinară a CJI, pe Ordinea de zi figurând aprobarea proiectului de hotărâre privind organizarea comisiilor de specialitate ale CJI, pe principalele domenii de activitate.

Propunerea pre­ședintelui CJI, Marian Petrache – pentru 7 comisii a câte 5 membri a fost supusă la vot și, cu 17 voturi ”pentru” și 12 ”împotrivă”, a fost acceptată de consilierii județeni.

Astfel, Comisia nr. 1 – de Buget, finanțe, bănci, prognoze și studii economice este formată din consilierii: Andrei Scutelnicu, Lia Lungan, Tudorel Daniel Zamfir, Teodor Achim și George Georgescu, Comisia nr. 2 – de Organizare și dezvoltare urbanistică, lucrări publice, arhitectură și administrarea domeniului public și privat al județului – din consilierii județeni: Ștefan Rădulescu, Constantin Niță, Cornel Ofițeru, Sebastian Geantă și Alexandra Mărgărit, Comisia nr. 3 – de Servicii publice, sociale, comerț, privatizare și integrare – din Marius Grigoraș Iancu, Ionel Dumitru, Cornelius Ro­șiianu, Vicențiu Voicu și Ana Maria Dumitru, Comisia nr. 4 – de Învățământ, sănătate, familie, protecție socială, protecție copii, activități sportive, de agrement și turism – din Adriana Stoica, Lia Lungan, Constantin Niță, George Daniel Leasă, Emanuel Gabriel Botnariu, Comisia nr. 5 – de Administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și a libertăților cetățenești – din Tudorel Daniel Zamfir, Cătălin Dumitru, Zaharia Niță, Florin Nicolae și Gheor­ghe Bolintineanu, Comisia nr. 6 – de Cultură, conservarea monumentelor istorice, culte și minorități – din Alexandra Mărgărit, Mihai Niță, Alin Todireanu, Adriana Stoica, Cornelius Roșiianu și Comisia nr. 7 – de Agricultură și protecția mediului – din Ștefan Dorr, Marius Iancu Grigoraș, Radu Raul Dorobanțu, Victor Neagu și Marinel Chință.

În continuare, consilierii ju­dețeni au rămas să‑și stabi­lească președinții și secretarii fiecărei comisii nou constituite.

 

Înlocuirea demisionarilor

 

La prima ședință ordinară a CJI se va lua act de demisiile reprezentanților ALDE din Consiliu, Nicolae Nasta (care a ales să rămână senator) și Mircea Minea (ales primar al comunei Chiajna) și înlocuirea acestora de către alți reprezentanți ai Alianței – Ion Moșteanu, respectiv Valentin Diblă.