Peste 16% dintre copiii de la sate, cu vârste între 7 și 10 ani, nu merg la școală. De asemenea, un sfert dintre cei ce au între 11 și 14 ani nu sunt înscriși într-o formă de învățământ, anunță Organizația Salvați Copiii România.

 

Potrivit organizației, cele mai mici rate de cuprindere școlară se înregistrează în regiunile cele mai atinse de sărăcie (în special regiunea de Nord-Est) și în mediul rural (care este mult mai afectat de sărăcie decât cel urban. La nivel național, în rândul populației generale, rata sărăciei relative în mediul urban este de 9%, pe când în cel rural este de 29%).

De exemplu, 16,4% dintre copiii cu vârste între 7 și 10 ani de la sate nu sunt cuprinși în învățământul primar, comparativ cu 9% în cazul copiilor de la orașe, din aceeași categorie de vârstă. Diferențele rural – urban se adâncesc în cazul copiilor între 11 și 14 ani, 25% dintre copiii de această vârstă din rural nefiind înscriși în învățământ, comparativ cu 6% în cazul celor din urban, mai arată reprezentanții organi­zației.

„Condamnarea copiilor la sărăcie este puternic favorizată de nivelul scăzut de educație a părinților. Există o diferență de 40% între copiii săraci din familii cu nivel scăzut de educație (maxim gimnaziul) și cei ai căror părinți au un nivel mai ridicat de educație. Acest lucru nu înseamnă că părinții cu nivel scăzut de educație nu ar avea grijă de copiii lor, ci demonstrează că educația are un impact puternic asupra șanselor părinților de a avea un loc de muncă și de a obține câștiguri satisfăcătoare din muncă“, subliniază reprezentanții Salvați Copiii.

 

Prea puțin din PIB

Organizația apreciază că România cheltuiește, deseori, unele dintre cele mai mici procente din PIB, în comparație cu statele membre UE. În plus, deși ca procent din PIB cheltuielile totale ale statului român au fost doar cu 27,57% mai mici decât media europeană, în cazul celor trei domenii cheie pentru copii (educație, protecție socială și sănătate), cheltuielile au ajuns să fie și cu peste 41% mai mici decât mediile europene. Țara noastră a cheltuit pentru educație 3% din PIB în 2012 și 2,8% în 2013, în timp ce media la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene a fost de 5%, spun cei de la Salvați Copiii.

„Asigurarea accesului universal la educație preșcolară, primară și secundară pentru toți copiii trebuie să fie prioritară pentru România. Asta înseamnă, desigur, alocarea acelui buget decent, minimum 6% din PIB, pentru educație, care va duce nu numai la corectarea discriminării cauzate de sărăcie, dar și la îmbunătățirea calității actului de educație. De aceea e școala o miză a noastră, a tuturor“, declară Gabriela Alexandrescu, președintele executiv Salvați Copiii România.

 

Festivalul Brazilor de Crăciun

 

De Ziua Internațională a Educației (aniversată pe 5 octombrie), organizația Salvați Copiii a anunțat și lansarea celei de-a XVI-a ediții a Festivalului Brazilor de Crăciun, eveniment de strângere de fonduri pentru asigurarea accesului la educație și prevenirea abandonului școlar în rândul copiilor proveniți din medii defavorizate. Și în 2016, unii dintre cei mai cunoscuți designeri vor crea, exclusiv pentru această ocazie, brazi de Crăciun, care vor fi, apoi, vânduți la licitație.