Sfânta Parascheva de la Iaşi, „a Moldovei luminătoare” şi lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivata din Tracia răsăriteană, lângӑ Constantinopol, la începutul secolului al Xl-lea, din părinţi binecredincioşi şi de bun neam.
Pc. Pr. Gabriel Darie, preot slujitor la Parohia Siliştea Snagov
Cei doi copii, Eftimie şi Parascheva, au primit în familie o aleasă creştere şi educaţie religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în viaţa monahală. Apoi, pentru sfinţenia vieţii lui, ajunge episcop al Matidiei şi păstoreşte cu multӑ vrednicie Biserica lui Hristos până la sfârşitul vieţii. La fel şi Sfânta Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mănăstire de fecioare din oraşul Heraclia Pontului. După cinci ani merge şi se închină la Mormântul Domnului, nevoindu-se mai mulţi ani într-o mică mănăstire de călugăriţe pustnice de pe Valea Iordanului.
Și-a dat sufletul în mâinile Domnului
Ajungând la vârsta de 25 de ani şi luând poruncă de la îngerul Domnului, se reîntoarce în patria sa, unde se nevoieşte doi ani lângă biserica satului natal, Epivata. Pe la jumătatea secolului al XI-lea, anul 1050, la vârsta de 27 de ani, Sfânta Parascheva şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost înmormântată aproape de malul mării. Mai târziu, în urma unor minuni la mormântul ei, moaştele Cuvioasei Parascheva au fost aflate întregi în pământ şi s-au pus în biserica Sfinţilor Apostoli din satul Epivata, spre cinstire şi închinare. Aici au stat sfintele ei moaşte aproape 175 de ani. În anul 1223, ţarul româno-bulgar Ioan Asan al II-lea (1218-1241) a strămutat moaştele Cuvioasei Parascheva la Târnovo, capitala Bulgariei, fiind depuse în catedrala cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Mai târziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie „Viaţa Cuvioasei Parascheva” şi o trece în sinaxarul Bisericii, având ca zi de prăznuire la 14 octombrie. Din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, cultul Sfintei Parascheva trece şi la nordul Dunării, în cele trei ţări române.
Moaştele ei sunt în Catedrala mitropolitană din Iaşi
La Târnovo au stat moaştele Sfintei Parascheva timp de 160 de ani. În anul 1393, căzând Bulgaria sub ocupaţia turcilor, sfintele ei moaşte au fost dăruite pentru puţin timp lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti. După trei ani, turcii le-au dat cneaghinei Anghelina a Serbiei, care le strămută la Belgrad, unde rămân 125 de ani. În anul 1521, turcii ocupă şi Serbia şi iau din nou moaştele binefӑcӑtoarei noastre, Sfânta Parascheva, pe care le duc în palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaşte sunt răscumpărate de la turci de către Patriarhia Ecumenică, cu 12.000 de ducaţi de aur şi rămân în Catedrala Patriarhală din Fanar timp de 120 de ani. În anul 1641, însă, ajungând Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomană cu sume mari de bani, ce reprezentau birul anual impus asupra Bisericii, patriarhul Partenie a dăruit moaştele Sfintei Parascheva, drept recunoştinţă, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol şi Ierusalim, pe mai mulţi ani. În anul 1641, la 13 iunie, moaştele Preacuvioasei maicii noastre Parascheva au ajuns în Iaşi şi au fost aşezate cu multă cinste în frumoasa biserică, atunci zidită, a Mănăstirii Sfinţilor Trei Ierarhi. Aici au stat până la 26 decembrie 1888, când au fost scăpate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate în noua Catedrală mitropolitană din Iaşi, unde se aflӑ pânӑ în ziua de astӑzi.
Pelerinajul, izvor de iubire și luminare interioară
Nenumӑrate sunt minunile şi vindecӑrile de boli ce s-au fӑcut în rândul credincioşilor care au alergat cu rugӑciuni şi lacrimi la moaştele Sfintei Preacuvioasei maicii noastre Parascheva, de-a lungul celor peste trei sute cincizeci de ani de când ocroteşte Moldova şi ţara noastrӑ. Sfânta Parascheva de la Iaşi se bucurӑ în ţarӑ de un cult deosebit, poate mai mult decât toţi ceilalţi sfinţi care au moaşte în România. Ȋn fiecare zi, la Catedrala mitropolitanӑ din Iaşi, de dimineaţӑ pânӑ seara târziu, se face un mic pelerinaj continuu, cu credincioşi de toate vârstele şi din toate locurile, veniţi la rugӑciune. Ȋnsӑ, ea este sӑrbӑtoritӑ în chip deosebit pe data de 14 octombrie a fiecӑrui an, când are loc unul dintre cele mai mari pelerinaje din ţara noastrӑ, la care participӑ credincioşi din toate colţurile ţӑrii. Ȋn aceastӑ sfântӑ zi, are loc un adevӑrat pelerinaj bisericesc naţional, care dureazӑ câteva zile. Deşi credincioşii aşteaptӑ timp de mai multe ore pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva, toatӑ oboseala fizicӑ acumulatӑ, odatӑ ajunşi la racla cu sfintele moaşte, se transformӑ în odihnӑ duhovniceascӑ, în izvor de bucurie, iar inima pelerinilor se umple de pace, de luminӑ şi de sfinţenie. Astfel, întâlnirea cu locurile sfinte, moaştele sfinţilor, icoanele sfinţilor şi persoanele cu viaţӑ smeritӑ şi sfântӑ devine izvor de iubire şi luminare interioarӑ a pelerinului.
Duhul Sfânt trezeşte dorinţa de înnoire a vieţii
Pelerinajul are o importanţӑ deosebitӑ în viaţa credincioşilor, fiind un mijloc de sfinţire a vieţii, prin care se aprinde focul dragostei dumnezeieşti. Totodatӑ, acesta are şi un scop practic; acela de a învinge rutina. Aşadar, pelerinajul este un prilej de împrospӑtare a vieţii spirituale şi de întӑrire a credinţei. Duhul Sfânt trezeşte în om o dorinţӑ mai mare de sfinţire, de înnoire a vieţii. Iar când pelerinajul este însoţit de rugӑciuni, de priveghere, de spovedanie, de împӑrtӑşire euharisticӑ, de convorbiri duhovniceşti cu alţi pelerini, atunci el capӑtӑ valoarea unui izvor de bucurie şi pace interioarӑ.
