Preot Ion Ciucă, de la Parohia Roșu
Profeții sau proorocii Vechiului Testament au fost cei mai de seamă trimiși ai lui Dumnezeu și învățători ai poporului biblic, care au păstrat și au apărat credința într-un singur Dumnezeu, pregătind astfel calea pentru Testamentul cel Nou, adică pentru Iisus Hristos.
Toți profeții au fost chemați la misiune direct de Dumnezeu. Ei făceau parte din diferite seminții ale lui Israel și din diferite pături sociale. Între ei se numără: Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea etc., printre care și Ilie cu ucenicul său Elisei. Patria nașterii Prorocului Ilie a fost Galaadul,care se găsește pe partea Iordan, în vecinăta-tea Arabiei. Iar cetatea copilăriei sale a fost Tesvi, pentru care s-a și numit Tesviteanul. Tatăl său, Sovac, ne spune că, la nașterea sa, a văzut în jurul pruncului Ilie, bărbați înveșmântați în alb care îl înfășurau pe copil în scutece de foc, dându-i să mănânce pară de foc. Spăimântându-se de această vedenie, s-a dus la Ierusalim pen-tru a mărturisi preoților și profeților, vedenia sa. Unul din ei, înainte văzător, i-a spus: „Omule, nu te teme – vei ști că pruncul acela va fi lăcaș al luminii darului lui Dum-nezeu, iar cuvântul lui va fi lucrător și puternic ca focul. El va judeca pe poporul lui Izrail cu sabie și cu foc”. (Vezi Iisus Sirah XLVIII, 3-6).
Și pe măsură ce pruncul creștea cu vârsta, spera și cu nădejdea în Dumnezeu, iubind curăția fecioarei, petrecând într-însa ca un înger al lui Dumnezeu, curat cu su-fletul și cu trupul.
Hrănit de corbi, păsările Domnului
Iată, însă, că văzând fărădelegea poporului, care-și trăgea izvorul din nelegiuirea însăși a împăratului Ahab, ce domnea în acele vremuri, s-a dus la el și i-a spus: „Din pricina ta credința cea dreaptă este nesocotită și slujirea idolească e în floare, pentru că asculți de îndemnurile femeii tale păgâne Izabela, fiica regelui sidonean”. Dar Ahab neținând seamă de această mustrare, profetul îi vesti pedeapsa ce va veni asupra țării sale, căci nu va ploua trei ani și șase luni. Și astfel că atunci, cerul îndepărtându-se de pământ, ajungând să fie ca arama, precum spune profetul Moise, omenirea a fost lăsată să meargă pe calea fărădelegilor sale. Dar pentru că aceas-tă pedeapsă a cerut-o însuși profetul Ilie, a îndurat și el suferințele unei secete grozave de 3 ani și jumătate. Pentru a-și potoli setea, el a mers la râul Cherit, unde a fost hrănit de păsările trimise de Dumnezeu, de corbi. Secând apoi și acest rău, a mers în părțile Sidonului, la satul Sarepta, unde a fost primit de o femeie văduvă ce nu avea decât o mână de făină și puțin untdelemn. Și aici, prin puterea credinței sale, a săvârșit minuni, înmulțind făină și untdelemnul ce nu se isprăviră în cei trei ani de zile. Apoi a vindecat pe fiul acelei femei, ce murise de năprasnă. La împlinirea celor trei ani și jumătate de secetă grozavă a venit la împăratul Ahab spunându-i că el este pricina secetei, el dimpreună cu casa tatălui său, pentru că au părăsit poruncile lui Dumnezeu!”.
Puterea rugăciunii profetului
Și cerând să adune pe toți slujitorii lui Baal pe muntele Carmel pentru a se vădi pricina râului și neputința lor, profetul Ilie a cerut ca cei opt sute de preoți ai lui Baal să aducă jertfă, ei și el, și pe care se va pogorî foc din cer, acela să fie Dumnezeul cel adevărat. Dar iată că, deși ei s-au rugat de dimineața până seara lui Baal, foc din cer nu s-a pogorât. Atunci Ilie, ridicând jertfa sa pe un altar ce l-a înconjurat cu șanț, și asupra căruia a vărsat atâta apă încât a umplut toate șanțurile din jur, apoi înălțând rugăciune către Dumnezeul Cel adevărat, s-a coborât foc din ceruri, mistuind jertfă și apă. Îngroziți fiind toți de aceasta, împăratul Ahab a dat poruncă să fie omorâți toți slujitorii idolului Baal, după făgăduință. Apoi profetul văzând cât de puțină pocăință la împărat, i-a vestit că în curând va ploua, de aceea să se grăbească să nu-l prindă ploaia pe drum. Și așa cerul se deschise și belșugul s-a revărsat pe pământul ce ajunsese „ca fierul”.
Înălțat la ceruri în 896
Izabela însă, a început să se pregătească de răzbunare. Săgețile vorbelor sale ajunseseră până la urechile profetului. Îngrozit de acea răutate, el a fugit, de data aceasta în pustiu, la Berseba, hrănit fiind de un înger al Domnului, apoi tocmai în muntele Horeb, unde i s-a arătat și i-a grăit Însuși Dumnezeu. Căci Domnul care este pretutindeni, auzise de descurajarea profetului, ce-și dorea moartea. Și atunci a auzit glas ceresc zicându-i: „Ilie, ce cauți aici? Căci încă n-a venit timpul mâniei! Și-i po-runci lui să se întoarcă la chemarea sa, căci iată, în popor mai sunt încă șapte mii de credincioși care nu și-au plecat genunchiul lor idolilor!”. Și așa Ilie s-a întors la chemarea sa profetică.
