De câte ori n-ai simţit că necazurile te doboară, că suferinţa te culcă la pământ? Şi de câte ori n-ai zis împietrit de durere „De ce Doamne mi se întâmplă tocmai mie lucrul acesta?” Şi totuşi, există soluţii pentru absolut toate suferinţele prin care treci. Fii conştient că viaţa ta este o mare taină şi deschide-ţi sufletul către Dumnezeu.

Când eşti bolnav 

Suferinţa fizică ţi-o curăţă pe cea sufletească, spun sfinţii părinţi. Boala este doar un accident care a apărut în viaţa provocat de tine, nu de altcineva. Boala este mijlocul prin care Dumnezeu ne arată că în această lume suntem trecători şi călători. Azi suntem în viaţă, fericiţi, ne veselim alături de cei dragi, mâine nu mai suntem pe pământ. Moartea este adusă de instalarea bolii asupra trupului omenesc, iar tradiţia ortodoxă spune că orice boală trupească este cauzată de una sufletească. Omul moare din cauza bolilor sufleteşti: „plata păcatului este moartea” (Sfântul Apostol Pavel). După ce Dumnezeu l-a creat pe om în Rai, sufletul şi trupul posedau o sănătate deplină, Sfântul Vasile cel Mare spune că omul era ferit de boală şi durere datorită darurilor primite la creaţie de la Dumnezeu. Din cauza neascultării, cei doi, Adam şi Eva, primii locuitori ai Raiului, au pierdut haina de lumină protectoare de la Dumnezeu, au “îmbrăcat” hainele durerii şi suferinţei şi au trecut în această lume trecătoare şi pieritoare. O viaţă bine organizată spiritual, adică ţinta noastră principală fiind raportarea la suflet, este cauza sănătăţii sufleteşti şi trupeşti, iar dezordinea spirituală produce boala. Când sufletul este curat şi sănătos el comunică şi trupului aceste virtuţi ale sale, spune preotul Ioan, de la Parohia Jilava. Izvorul vindecării bolilor de toate felurile este rugăciunea către Tatăl Creator. Recunoaşte-ţi păcatele şi roagă-te cu suflet curat pentru iertarea lor şi pentru sănătate. Atunci când cauţi mântuire şi redobândirea sănătăţii, nu recita mecanic. 

Când sufletul plânge în tine 

Neştiinţa, uitarea, ignorarea duc inevitabil la suferinţă. Chiar dacă trăieşti după reguli şi principii morale, eşti ones­t, respectuos, prietenos poţi să ai sufletul plin de amărăciune şi să porţi dureri aproape insuportabile. Dar, Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos dă asigură că nu nimeni nu e singur pe lume şi îţi arată calea spre mai bine. „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi avea odihna sufletelor voastre. Că jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară”.

Când vrei să ai armonie în casă 

Relaţia de cuplu este cea mai frumoasă dintre toate relaţiile. Ea îţi oferă cele mai adânci şi minunate satisfacţii, dar în acelaşi timp, este şi cel mai greu de menţinut într-o for­mă frumoasă, armonioasă, echilibrată, sănătoasă pe termen lung. Pe măsură ce trece timpul, în relaţia cu partenerul de viaţă este imposibil să nu întâlneşti obstacole, probleme individuale ale lui sau ale tale care-şi pun amprenta asupra  cuplului. Iubirea faţă de partenerul de viaţă, înţelepciunea, răbdarea şi strigătele de ajutor către Dumnezeu Creatorul nostru, al tuturor, te ajută să-ţi restabileşti armonia în familie. Chiar şi atunci când vă aflaţi într-o situaţie extrem de delicată. Roagă-te cu iubire şi multă credinţă.

Rugăciune pentru familie

Doamne, fă din familia noastră 

Un instrument al păcii tale, 

Unde este egoism, să aducem iubire, 

Unde este violenţă, să aducem înţelegere, 

Unde este ură, să aducem împăcare, 

Unde este neînţelegere, să aducem pacea, 

Unde banul a devenit un idol, să aducem adevărata libertate, 

Unde este descurajare, să aducem încredere, 

Unde este suferinţă, să aducem mângâiere, 

Unde este singurătate, să aducem prietenie, 

Unde este disperare, să aducem lumina speranţei. 

O, Învăţătorule, 

Fă ca familia noastră să nu caute atât să primească, cât mai mult să dea, 

Să nu se mulţumească numai să fie bucuroasă, 

Ci să dăruiască această bucurie celor din jur. 

Pentru că este mai multă bucurie în a dărui 

Decât în a primi, în a sluji decât în a stăpâni. 

Astfel vom realiza o adevărată şi mare familie. 

Amin!