Ministerul Fondurilor Europene a lansat în consultare publică o linie de finanțare prin care se dorește sprijinirea întreprinderilor sociale. Prin programul„Solidar”, întreprinderile de acest gen care contribuie prin activitatea lor la rezolvarea unor probleme sociale sau ale unei comunități, pot primi un sprijin financiar din fonduri europene situat între 50.000 și 100.000 euro
Linia de finanțare, „Solidar” va avea o alocare de 20 milioane de euro, din Programul Operațional Capital Uman (POCU). Schema vizează sprijin pentru 200 de întreprinderi de economie socială care au nevoie de formare, consiliere, dezvoltarea capacității, adaptarea locurilor de muncă pentru persoane cu dizabilități, transfer de know-how, parteneriat etc. Acest program nu va fi singurul, ci, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, „primul dintr-o serie de apeluri dedicate economiei sociale”.
Economia socială, în ascensiune
Economia socială este un sector în ascensiune în țara noastră, dar se situează încă mult sub cel din statele membre UE. În România, ponderea angajaților în sectorul economiei sociale este de 1,7%, media la nivelul Uniunii Europene fiind de 6,5%. Această linie de finanțare sprijină măsura 24.4 din Pachetul Național Anti-sărăcie, adoptat de Guvern în februarie 2016. Potrivit MFE, printre problemele pe care întreprinderile de economie socială către care se adresează sunt: sărăcia și excluziunea, marginalizarea, lipsa accesului la servicii (sociale, medicale, financiare, etc.) sau la piețe pentru micii producători și lucrători, lipsa oportunităților pe piața muncii pentru persoane fără calificare profesională, degradarea mediului înconjurător.
Depunerea de proiecte începe pe 1 septembrie
Ghidul „Solidar”, este în dezbatere până la data de 10 august 2016, iar depunerea de proiecte este programată pentru perioada 1 septembrie — 30 septembrie 2016. Programul Operațional Uman 2014-2020 are o alocare totală de 4,326 miliarde euro. Programul stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane.