Pe fondul scăderii numărului de donatori, anul trecut, și programul de transplant de cornee de la Spitalul Militar Central din Capitală a fost accesibil unui număr mai mic de pacienți, față de anul 2016.

45 de transplanturi de cornee s-au efectuat, pe parcursul anului trecut, la Secția Clinică Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central «Dr. Carol Davila» (SUUMC) în cadrul Programului național. Corneea necesară pentru aceste intervenții a fost prelevată de la 25 de donatori aflați în moarte cerebrală în spitalele din București și din țară, spun reprezentanții spitalului. „Numărul scăzut al intervențiilor chirurgicale efectuate în 2017, comparativ cu cele realizate în anul anterior, se încadrează în contextul scăderii semnificative a numărului donatorilor din România. Grefele au fost prelevate de la spitale aflate în Programul național de transplant de organe, țesuturi și celule de origine umană. Cei mai mulți donatori (13) provin de la spitalele din Capitală, restul fiind prelevate de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea (6) și de la Spitalele Județene de Urgență din Baia Mare, Deva și Miercurea Ciuc”, anunță specialiștii Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”. Începând de anul trecut, pacienții sunt introduși în Registrul Național de Transplant, numărul total al acestora ajungând, în prezent, la 132. „Din păcate, timpul de așteptare în vederea realizării inter­venției chirurgicale nu mai poate fi anticipat, dată fiind scăderea neașteptată și semnificativă a numărului de donatori”, mai spun specialiștii.

Bolile pentru care s-au impus intervențiile

Patologiile oculare, cele mai frecvente, pentru care s-a efectuat  transplantul de cornee sunt: keratopatia ede­matoasă (12 cazuri) și afecțiuni ale corneei de etiologie infecțioasă (10 cazuri). Alte afecțiuni tratate sunt: rejetul cornean, distrofiile corneene, leucoame corneene de diferite cauze și keratoconusul. Coordonatorul programului național de transplant de cornee desfășurat de specialiștii SUUMC este maior medic dr. Laura Macovei, medic primar oftalmolog, doctor în științe medicale.