Încă de la început precizez că profesia contabilă se distinge faţă de alte profesii, printre altele, prin asumarea resposabilității faţă de interesul public, faţă de toate părţile interesate în activităţile desfăşurate de întreprindere: acţionari, salariaţi, furnizori, bănci, buget etc.

Gabriel Andronescu, Expert contabil SC

Standarde profesionale ale contabililor în viziunea CECCAR

CECCAR – Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România – Aducând aminte de standarde profesionale, pentru garanţia profesionalismului, sincerităţii, competentei şi performanţei în gestiunea profesiei contabile  a emis o serie de standarde:

Standardul profesio­nal nr. 21 – Misiunea de tinere a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare; Standardul profesional nr. 22 – Misiunea de examinare a contabilităţii, întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare; Standardul profesio­nal nr. 23 – Activitatea de cenzor în societăţile comerciale; Standardul profesional nr. 32 – Misiunea experţilor contabili pentru fuziuni şi divizări; Standardul profesional nr. 34 – Servicii fiscale/ghid de aplicare; Standardul profesional nr. 35 – Expertizele contabile; Standardul profe­sional nr 36-Misiuni de audit intern; Standardul profesional nr. 37 – Misiunea de evaluare a întreprinderilor; Standardul profesional nr. 39 – Misiunea de consultanţă pentru crearea întreprinderilor; Ghidul experţilor contabili şi al contabililor autorizaţi în activitatea de prevenire şi combatere a spălării banilor.

Toate aceste standarde profesionale duc  la men­ţinerea competen­țe­lor profesionale ale profesioniştilor contabili.

Asumarea responsabilităţii contabililor

Tot ei, profesioniştii contabili în îndeplinirea misiunilor trebuie să-şi asume responsabilitatea faţă de utilizatorii finali, aceasta presupunând:

Să fie conştienţi de rolul profesiei contabile pentru dezvoltarea economiei şi a interesului public;

Să fie convinşi de rolul social pe care profesio­niştii contabili îl au la nivelul unei entităţi şi la nivel naţional;

Să cunoască modul de organizare al profesiei contabile – modul de înfințare şi organizare;

Să înţeleagă semnificaţia şi termenii cheie pentru profesia contabilă: unitatea şi unicitatea;

Şi nu în ultimul rând să cunoască şi să înţeleagă contextul social şi politic în care îşi desfăşoară activitatea.

Toate aceste consideraţii se regăsesc în două serii de concepte şi anume în primul rând cel care se referă la Educaţie, Etică şi Calitate şi în al doilea rând cel care se referă la Ştiinţă, Moralitate şi In­dependență;

 Cazurile de malpraxis înregistrate în activitatea financiar bancară şi în cea contabilă sunt din cauza abaterilor conştiente de la aceste principii. Rapoartele financiar contabile întocmite eronat fie din neştiinţă fie voit pot genera falimente în lanţ, şomaj, pierdea economiilor personale, prăbuşirea chiar a unor instituţii financiare redutabile.

Norme diverse în activitatea contabililor

 În prezent ținerea contabilităţii, întocmirea şi prezentarea raportărilor financiare, serviciile fiscale, evaluarea întreprinderii, activitatea de cenzorat, expertizele contabile, serviciile de audit intern sunt reglementate prin norme generale de bază precum norme de comportament profesional, nor­me de lucru şi norme de raportare. Aceste norme sunt obligatorii pentru fiecare lucrare de contabilitate în parte.

Normele de comportament derivă din obligaţiile asumate prin acceptarea codului etic al profesiei contabile: integritate, obiectivitate, competență, calitate, secretul profesional, responsabilitatea şi altele. Normele de lucru sunt în ce priveşte contractarea şi programarea lucrărilor, delegarea şi supravegherea, documentarea şi utilizarea lucrărilor altor specialişti. Normele de raportare sunt specifice fiecărei activităţi contabile în parte.

Odată cu normele şi standardele pentru contabilitate, CECCAR a elaborat și ghiduri pentru aplicarea acestora, pe fiecare misiune în parte şi pe ramuri ale economiei.

Este bine să menţionăm că limbajul cerut în domeniul contabil în ceace priveşte activitatea de bază, comporatmentul şi raportarea este parte din domeniul european, astfel încât raportările făcute în România să nu fie o enigmă pentru investitorii străini şi nici rapoartele cerute de ei să nu fie o limbă străină pentru experţii contabili romani. În final, pledăm pentru acordarea unui timp mai mare de studiu şi un interes mai mare în aplicarea Normelor şi Standardelor profesionale. 

Nu în ultimul rând, CECCAR atrage atenţia şi asupra excesului de reglementare. Graniţa între  necesar şi exces este un foarte sensibilă astfel că lipsa unor reglementări duce la haos iar surplusul acestora duce la sufocare.