Echipele Primăriei comunei Stefăneștii de Jos au continuat acțiunile de sprijinire a persoanelor cu vârste peste 65 de ani, dar și a cetățenilor aflați în izolare la domiciliu.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 495, ediția print
Aproximativ 100 de persoane aflate în izolare și 764 de persoane cu vârste peste 65 de ani primesc săptămânal câte un pachet cu alimente, într-un efort susținut de Primăria Ștefăneștii de Jos. Viceprimarul Mircea Gheorghiță ne-a declarat că situația este dificilă și că echipele de voluntari se străduiesc să îi ajute pe cei aflați în nevoie, motiv pentru care este foarte important ca cetățenii să înțeleagă cât de important este să stea acasă. ”Noi facem toate eforturile necesare pentru a respecta regulile de siguranță și pentru a ajuta cetățenii care au nevoie de ajutor. În plus, am montat peste 120 de dispensere cu soluții dezinfectante în scările blocurilor din comună și din Complexul Cosmopolis. Ne dorim însă ca oamenii să conștientizeze cât de important este să stea acasă. Din păcate, nu toți respectă aceste reguli de distanțiere socială”, ne-a spus viceprimarul. El a menționat că în urma unei acțiuni comune de control din partea Poliției Locale Ștefăneștii de Jos și a Poliției Naționale, peste 20 de persoane au fost sancționate cu amenzi contravenționale de câte 2.000 de lei pentru că nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei.
Reamintim că primarul Robert Ionel Ștefan recomandă tuturor locuitorilor comunei să se protejeze, să citească cu atenție măsurile privind prevenirea infecției cu coronavirus, dar și recomandările aparatului guvernamental. ”Este foarte important și să se respecte cu strictețe recomandările. Nu ezitați să ne contactați în orice situație!”, anunță primarul. Alte nr. de tel. utile: 0757.998.917 – Poliția Locală; 0756.403.403 – viceprimar Mircea Gheorghiță.