În curând, posesorii cardurilor ar putea afla de pe ecranul bancomatului ce comisioane și taxe li se percep pentru tranzacțiile efectuate.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune emiterea unui Ordin care să permită informarea clienților de către angajații băncilor la realizarea plăților prin intermediul ATM-urilor. “Pe ecranul video al monitoarelor specifice terminalelor ATM, vor fi înscrise, în ordinea operațiunilor efectuate de către consumator, toate informațiile legate de costurile tranzacției (în sumă exactă), dându-i posibilitatea de a renunța la efectuarea tranzacției, sau a oricăror operațiuni ce presupun eliberare de numerar, transfer din cont, plată facturi, sau oricare alte servicii solicitate în mod expres de către consumator și efectuate prin intermediul ATM”, anunță ANPC.
Avertizare video privind deblocarea cardului
De asemenea, în cazul în care cardul este blocat sau reținut de aparat, posesorul cardului trebuie înștiințat prin semnal video de avertizare care este termenul maxim în care se poate recupera cardul. Pe ecranul ATM-ului va fi indicat și numărul de telefon la care clientul să apeleze în cazul în care cardul i-a fost blocat/reținut, precum și intervalul orar în care poate contacta reprezentanții băncii. Deocamdată, proiectul se află în dezbatere publică pe site-ul www.anpc.gov.ro, perioada de consultare și transmitere a notificărilor fiind cuprinsă între 1 și 11 septembrie.