Tensiunile dintre consilierii județeni PSD-ALDE și PNL-PMP au reapărut la începutul acestui an, în prima ședință ordinară a Consiliului Județean Ilfov (CJI) existând câteva proiecte de hotărâri care au fost adoptate grație majorității politice formate în Consiliu, din PNL și PMP, ele primind, însă, vot negativ din partea minoritarilor.

În debutul ședinței, la unison, consilierii județeni au salutat alegerea lui Emanuel Gabriel Botnariu în funcția de senator al României și au constatat, în acest sens, încetarea de drept a mandatului de consilier județean al acestuia, înaintea expirării duratei normale.

Următoarele două proiecte de hotărâri de pe Ordinea de zi – cel privind aprobarea participării CJI, în asociere cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Ilfov la proiectul ”Tinerii ilfoveni – de la dialog la decizie”, în vederea accesării fondurilor aferente Programului ERASMUS +, Acțiunea-cheie 3: Sprijin pentru reformarea politicilor – Dialogul structurat: reuniuni între tineri și factorii de decizie din domeniul tineretului și cel pentru aprobarea participării CJI în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea și ISOR Iceland Geosurvey la proiectul „Dezvoltarea potențialului geotermal din județele Ilfov si Bihor”, în vederea accesării Fondului pentru Relații Bilaterale constituit la nivelul Programului RO 05 – Eficiență energetică, finanțat prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European 2009-2014 – au fost votate de către toți consilierii județeni, cu precizarea, din partea PSD, că partidul ”nu se opune dezvoltării județului!”. În cazul primului dintre proiecte este vorba de un buget total în valoare de 225.000 de lei, alocat în întregime CJI, contribuția financiară a acestuia fiind zero lei, iar în cazul celui de-al doilea este vorba de un buget total de 360.000 de lei, din care bugetul alocat Consiliului este de 120.000 de lei, contribuția financiară a acestuia fiind, de asemenea, zero lei. Inițiativa pentru cel de al doilea dintre proiectele menționate a pornit de la potențialul geotermal al județului Ilfov și ținând cont de specificitatea județului Bihor în domeniul utilizării energiei geotermale (aproximativ o treime din totalul energiei geotermale produsă în România), condiții în care CJI dorește să contribuie la creșterea gradului de conștientizare și educație în domeniul eficienței energetice prin utilizarea energiei geotermale în Ilfov. Acest obiectiv va fi realizat prin transferul de cunoștințe și expertiza partenerilor bihoreni pentru utilizarea soluțiilor alternative de alimentare cu energie termică produsă din resursele geotermale disponibile în ambele regiuni.

Normative de cheltuieli

Mai departe, consilierii județeni au constatat desființarea, prin efectul legii, a Camerei Agricole Județene Ilfov și preluarea activității acesteia, precum și a personalului, de către Direcția pentru Agricultură Județeană Ilfov.

Proiectul de hotărâre privind transformarea unor posturi în statul de funcții al aparatului de specialitate al CJI și cel pentru modificarea HCJI 164/2016 privind aprobarea Planului de ocupare a funcțiilor publice pentru anul 2017, pentru aparatul de specialitate al Consiliului, Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Ilfov și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov au fost adoptate, fără 12 voturi, ale PSD.

S-a aprobat, însă, hotărârea privind stabilirea unor normative de cheltuieli la nivelul autorității administrației publice a județului și al instituțiilor publice din subordinea CJI. Astfel, cheltuielile pentru acțiuni de protocol și dotarea cu autoturisme, la nivelul CJI, se mențin la nivelul aprobat prin OG 80/2001 privind stabilirea unor normative proprii de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituții publice, cu modificările și completările ulterioare. Limita maximă a consumului de carburanți pentru fiecare autovehicul aflat în dotarea CJI este de 150 litri carburant/lună – pentru autoturism și 400 litri carburant/lună – pentru autoutilitară. Pentru fiecare autovehicul aflat în dotarea unei instituții publice din subordinea CJI, limitele maxime pentru consumul de carburant – sunt de 150 litri/lună pentru un autoturism și 200 litri carburant/lună pentru autoutilitare.

Proiectul de hotărâre privind utilizarea unei sume (6.378.000 lei) din excedentul anual al bugetului local al județului Ilfov a trecut, de asemenea, fără votul consilierilor PSD. Potrivit expunerii de motive din susținerea proiectului de hotărâre, în conformitate cu execuția Direcției de Trezorerie Ilfov, la 31 decembrie 2016, excedentul anual al bugetului local rezultat la încheierea exercițiului bugetar pe cele două secțiuni a fost de 243.083.237 lei. Suma solicitată a fi utilizată deoarece procedura de contractare a anumitor lucrări și servicii aprobate în 2016 nu a putut fi finalizată până la finele anului trecut are ca destinație finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare din capitolele – Autorități Executive (3.438.000 lei), Sănătate (1.285.000 lei) și Transporturi (1.655.000 lei).

A trecut, de asemenea, și proiectul de hotărâre privind modificarea HCJ 77/2016 privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Ilfov în Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Ilfov, în mandatul 2016-2020. Este vorba de Constantin Alin Todireanu, con­silier județean, iar man­­datul domniei sale este de 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestuia, cu maximum două mandate consecutive.

CJI caută sediu nou

O comisie formată din reprezentanți ai CJI a fost desemnată pentru a se ocupa de găsirea unui nou sediu pentru activitatea Consiliului. Și, a reușit identificarea a patru locații (în București), fiecare dintre ele adunând mai multe sau mai puține plusuri sau minusuri. Consilierii județeni au fost informați despre aceste spații și s-a stabilit ca aceeași comisie să înceapă negocierea chiriilor în cazul tuturor celor 4 imobile, pentru ca, la final, să se contureze cea mai potrivită soluție. Menționăm aici că s-a prevăzut ca, pentru noul sediu al CJI, chiria ce va fi plătită să nu depășească 2 milioane de lei/an.

Sediu CJI
Sediu CJI