Ziua Națională a României nu avea cum să rămână nesărbătorită la Buftea și sute de locuitori ai orașului au ieșit din case cu copii și nepoți pentru a participa la momentul festiv organizat la Monumentul Eroilor din cartierul Centru. Iar Natura i-a recompensat pe toți trimițându-le un soare… fără dinți!
„Gardă, drepți! Pentru onor la dreap-ta!”
Președintele Consiliului Județean Ilfov, Marian Petrache, a onorat invitația adresată de primarul orașului Buftea, Gheorghe Pistol și a fost, din nou, alături de bufteni la Ziua Națională. Și tot domnia sa a deschis ceremonia căci, conform protocolului, este persoana care primește salutul Gărzii Port Drapel constituită de Inspectoratul Județean de Jandarmi Ilfov. Iar președintele CJI a salutat drapelul, pe Marșul de întâmpinare al Armatei Române cântat de fanfara „Sunetul trompetei” și a trecut în revistă garda pentru ca apoi să se întoarcă în mijlocul formației pentru a saluta. „Să trăiți!”, au răspuns într-un glas jandarmii care, în două secunde cât durează răspunsul, au înfiorat asistența. Iar fanfara a interpretat apoi Imnul de Stat al României – Deșteaptă-te, române – și publicul a început să cânte și să fluture stegulețele, conducând, astfel, momentul militar al sărbătorii către adevărata semnificație a zilei: Unirea tuturor românilor într-un singur stat național. Oficiul religios care a urmat a fost asigurat de preoții orașului Buftea. Gazda, primarul Gheorghe Pistol, a adresat, ulterior câteva cuvinte de suflet, iar profesorul Petre Zaharia, de la Liceul Dumitru Dumitrescu a explicat momentul și contextul istoric al Marii Adunări de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918.
„Imnul Eroilor” și depunerea de coroane
Reginei Maria i-ar fi plăcut să vadă din nou că postamentul Crucii făcute la dorința sa la Buftea se colorează din nou cu zeci de flori depuse de oficialități, cadre didactice, medici, jandarmi, polițiști în onoarea înaintașilor.
Poezie, cântece și dansuri
Copiii și cadrele lor didactice au pregătit și anul acesta noi momente în care le-am ascultat pe drăgălașele Maria Elena Chiriță și Andreea Caraliu recitând „Țara mea”, de Ioan Nenițescu și „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de Mihai Eminescu. Le-au urmat glasurile grupului vocal „Armonia” al Școlii nr.2, coordonat de profesoara Geovana Boca, Alexandru Dincă, de la Școala nr. 1, a recitat „Nu plânge, Maică Românie”, Gabriel Dumitru, de la Grădinița „Căsuța copilăriei”, a rostit „Patria” de George Coșbuc, iar Maia Maria Stanciu a recitat „Țara mea”. Și a intrat în scenă Anisia Grigore care a cântat impecabil piesa ”Suntem români mereu”, pe care nu am mai auzit-o de foarte multă vreme: „Dumnezeu de sus, Locu-aici L-a pus. Cu dealuri, cu munţi, cu şes,
Cu văi și cu lunci,/ Și cu ape dulci/ Dumnezeu ni L-a ales!”. Ansamblul de dansuri populare al Centrului Cultural Buftea a încheiat programul artistic dansând Hora a II-a și Ariciul.
Vizita tradițională în cartiere
Unul dintre cele mai așteptate momente de către presă este vizita primarului Gheorghe Pistol în cartierele orașului, cu ocazia Zilei Naționale. A devenit deja o tradiție și faptul că se păstrează alături de bucatele specifice zilei devine un punct de reper și o stabilitate de care, de foarte multe ori, este chiar nevoie. Buftea are peste 25.000 de locuitori (oficial) și ar fi imposibil pentru orice autoritate locală să facă cinste de Ziua Națională atâtor oameni. Motiv pentru care în 6 puncte ale orașului – parcarea din fața Judecătoriei, la Calul Bălan, pe terenul de sport al Școlii 4, în zona 23 August, a fostei Fabrici de Vată, în cartierul Oțetărie și pe platforma betonată a stației de alimentare cu combustibil din cartierul Studio – se organizează corturi alături de care în cele mai mari ceaune se pune fasolea la foc din primele ore ale dimineții. Iar primarul ajunge în fiecare zonă, însoțit de tineri îmbrăcați în costume populare și, după ce dă mâna cu oamenii care îi răspund pupându-l și îmbrățișându-l, se prinde în horă alături de locuitori. E un periplu care spune foarte multe, mai ales când nu este campanie electorală. Mulțumim, soare, ai făcut și mai frumoasă Ziua Națională la Buftea!