Vrei să fii stomatolog în Franţa?

Te-ai pregătit în stomatologie și cauți un post care să-ți ofere satisfacția de a-ți desfășura activitatea la standarde înalte și în același timp, să ai și un salariu mare? Franța recrutează stomatologi români care să lucreze în cabinetele de profil în regim de colaborare sau de cesiune. 

Dacă vrei să profesezi în această țară, trebuie să obții certificatul de conformitate de la Ministerul Sănătății și să vorbești, fluent, limba franceză. În plus, trebuie să mai pregătești și alte acte care dovedesc pregătirea ta profesională. După ce întocmești dosarul cu toate documentele necesare, o companie specializată în recrutarea forței de muncă îți preia actele și îți caută postul pe care-l vrei. “Dosarul se trimite prin poștă, apoi noi îl trimitem la Colegiul Departamental. De acolo, ajunge la Colegiul Dentiștilor din Franța, iar după validare se retrimite la Colegiul Departamental și, în cel mult două luni, medicul este programat la un interviu pe care îl va susține în fața președintelui Colegiului Departamental. Dacă trece cu brio interviul, trebuie să facă demersurile administrative necesare începerii activității. Toate aceste demersuri îi sunt prezentate acolo. Înainte de a se instala pe post, solicitanții sunt duși în vizită de câte o săptămână la cabinetele stomatologice din Franța. Acolo văd cum se lucrează, se împrietenesc cu specialiștii din cabinetele respective și cu medici români care își desfășoară deja activitatea peste hotare. Vizitele acestea nu sunt obligatorii, dar sunt re­comandate. Evident, cos­turile sunt suportate de solicitanți. Cos­turile pentru găsirea unui post în Franța ajung la 2.500 de euro. Dar banii pot fi achitați în cinci rate, plata fiind efectuată din a doua lună în care medicul își primește salariul”, a spus Alexandra Bădilă, director general al Santemed Solutions, companie prezentă la expoziția Dent, în perioada 21-24 noiembrie, la Romexpo în București.