Dr. Ramona Dumitrașcu, un liant dintre oameni și administrație, un om decis să ajute!

Este bine știut faptul că, pentru o comunitate locală, cele mai importante persoane sunt primarul, învățătorul, preotul și medicul satului. Iar teoria se dovedește perfect adevărată în cazul locuitorilor din Olteni-Ciurari, comuna Clinceni.

Deși nu este de prin partea locului, tânăra doctoriță Ramona Dumitrașcu, aflată în căutarea unei zone primitoare pentru a-și ridica o casă, a fost impresionată de ”verdele” Clinceniului, pe care-l asemuiește tarâmurilor copilăriei sale, la bunici. Așa că nu s-a decis greu, mai ales că zona oferea și alte oportunități importante – spre exemplu, posibilitatea de a profesa în meseria pentru care s-a pregătit, în Olteni-Ciurari neexistând un medic de familie. Sau, existența unui spațiu generos, în spatele Școlii din Olteni, ce se preta pentru a deveni un cabinet medical și, cel mai important, exista disponibilitate din partea administrației locale de a rezolva această problemă arzătoare a localnicilor. Prin urmare, sub promisiunea exercitării, cu dedicație, a meseriei, medicul Ramona Dumitrașcu   primește în concesiune, din partea Primăriei Clinceni, spațiul de pe str. Ciorogârlei 10A, la sfârșitul anului 2014.

”Am plecat la drum cu amenajarea cabinetului, împreună cu autoritatea locală, și cu 30 de prieteni, înscriși ca pacienți ai mei. M-am implicat apoi, trup și suflet,
într-un program zilnic 8.00-22.00, și, după numai o lună de zile mai aveam pe listă încă 60 de oameni de-ai locului. Au fost diferite incidente, care mi-au consolidat poziția de medic dedicat comunității și am câștigat încrederea acesteia. Am făcut mult voluntariat și am refuzat să percep taxe pentru consultații sau eliberarea unor documente medicale, deși legea îmi permite acest lucru. Am realizat că există multe probleme ale comunității, iar oamenii nu știau cum să le rezolve. Și, pentru că am văzut cât de repede s-a rezolvat problema atribuirii spațiului și pentru că am găsit în Adrian Budeanu, primarul comunei Clinceni, un partener dispus să asculte și să rezolve lucrurile, am devenit un liant al comunității cu autoritatea publică. Le-am ascultat oamenilo problemele și, acolo unde s-a putut, m-am implicat în rezolvarea lor.

Spre exemplu, în acest moment, la cererea locuitorilor din Olteni-Ciurari de a avea aproape de cabinet și o farmacie, am făcut această solicitare primăriei, iar lucrările au fost deja începute”, ne-a declarat Ramona Dumitrașcu.

Cabinet medical și farmacie, într-o zonă vitregită de-a lungul timpului. Vis devenit realitate!

În acest moment, după numai un an și jumătate de când a început activitatea în Clinceni, pe lista medicului de familie Ramona Dumitrașcu, singurul medic din Olteni-Ciurari, figurează 750 de persoane. O dovadă a faptului că oamenii apreciază profesionalismul acesteia, dar și grija medicului pentru comunitate. Mai mult, o dovadă a faptului că, pentru comunitatea din Olteni-Ciurari, lucrurile se schimbă în bine. Iar dacă acum câțiva ani nu se putea vorbi, în aceste sate, despre cabinet medical, farmacie, biserică, grădiniță sau asfaltare, acum toate aceste lucruri devin realitate.

 

O comoară care nu trebuie pierdută

Un om precum medicul Ramona Dumitrașcu reprezintă pentru orice comunitate, o comoară. Iar primarul Adrian Budeanu a sesizat rapid acest lucru și, în calitate de președinte al Organizației PNL Clinceni, i-a propus doctoriței să candideze pentru un post de consilier local pe lista acestui partid.

Evident, propunerea a fost acceptată de către doctorița noastră, Ramona Dumitrașcu simțindu-se onorată și obligată, în același timp, la o implicare și mai mare în problemele comunității, chiar dacă acest lucru presupune și mai multe ore de muncă.

 

Primarul, susținere 100%

Am stat de vorbă despre Ramona Dumitrașcu și cu Adrian Budeanu, edilul din Clinceni, cel care o susține 100%, ca, de altfel, pe toți reprezentanții partidului pe care îl reprezintă, alături de care spune că va continua gospodărirea comunei. Așadar, oameni potriviți unei comunități care dorește să se dezvolte.

Și de aceeași susținere se bucură și din partea profesoarei Adriana Stoica, fost director al Școlii din Clinceni, de asemenea candidat (după alte două mandate mai vechi) pentru PNL pentru unul dintre posturile de consilier județean.