“Mă consider singurul vierme din România pentru că în 2008, am fost suficient de prost, naiv, credul, să am impresia că voi putea schimba ceva din inte­riorul politicii.”

Senatorul Iulian Urban susţine că acuzele secretarului general al PDL Ioan Oltean şi lipsa de reacţie a conducerii partidului la acestea l‑au determinat să plece din partid. Urban susţine că picătura care a umplut paharul a fost scandalul legat postarea sa de pe blog în legătură cu Legea sănătăţii, în care apărea cuvântul “viermi”, ce a produs ulte­rior vâlvă în presă, dar şi prin­tre protestatarii din Piaţa Universităţii.

“Adevărul este că am fost izolat într-un PDL care ajungând la guvernare pentru prima oară în istoria lui, a început să se pesedizeze, puţini politicieni de marcă ai acestui partid rezistând tentaţiei borcanului cu miere”, scrie Iulian Urban pe blog

Iulian Urban a afirmat că nimeni din partid nu i-a cerut să-şi reconsidere demisia, cu excepţia colegilor săi de grup de la Senat. De altfel, relaţiile sale cu PDL Ilfov erau la un nivel scă­zut. “Nu te consulta nimeni, nu te întreba nimeni ce părere ai”, a spus Urban. De altfel, Urban constată o margina­lizare la nivel naţional a celor care l-au susţinut pe Vasile Blaga la pre­şedinţia PDL în cadrul Convenţiei Naţionale din mai. “Au spus că nu au nevoie de noi şi asta e”, a comentat Urban.

“Repet faptul că îmi cer scuze celor care s-au consi­derat jigniţi de mine, îi asigur că sunt alături de cei care protestează, nu voi mai candida pentru nici o altă funcţie publică politică (…) Este minunat să îmi pot recâştiga viaţa privată şi să îmi recupe­rez conştiinţa”, încheie Iulian Urban.