„În decurs de două zile, au fost împuşcaţi 240 de porci mistreţi, cu cele mai sofisticate şi mai performante arme. Glanda paranoică a miliardarului în chiloţi Ion Ţiriac e satisfăcută şi de participarea unor măcelari, cu pretenţii de oameni de afaceri, din Germania, Franţa, Elveţia, Italia, Austria, Spania – oameni fără Dumnezeu, care vin şi fac în România ceea ce nu li se permite în ţările lor. Prin astfel de asasini, România a devenit, din păcate, frontiera sălbatică a Europei. Eu cred că noi toţi – de la oa-meni la animale – am fi cu mult mai fericiţi dacă aceşti indivizi însetaţi de sînge s-ar împuşca între ei”, a afirmat preşedintele Partidului România Mare, eurodeputatul Corneliu Vadim Tudor, în cadrul unei intervenţii la Parlamentul Europei. Apostrofarea la nivel european a avut loc ca urmare a partidei de vânătoare de la Balc, pe care Ion Ţiriac o organizează de mai mulţi ani, la jumătatea lunii ianuarie. 

Anul trecut au fost împuşcaţi 254 de mistreţi, iar carnea a fost oferită unor cămine pentru îngrijirea bătrânilor şi copiilor, după efectuarea analizelor. 

În 2012, printre invitaţii lui Ţiriac la vânătoare s-au numărat Wolfgang Porsche, proprietarul producătorului auto de lux, Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupu-lui Daimler-Chrysler, Alfred Baumhauer, designerul brandului Cartier, şi Georges Marsan, primarul oraşului Monte Carlo.