Otopeni

Prima zi de week-end a săptămânii ce a trecut, vineri, 29 iulie, a strâns la Otopeni multă lumă dornică de muzică. Un sfârșit de săptămână foarte ritmat, încheiat pe 31 iulie de spectacolul lui Ovi & The Twins și al minunatei trupe Kripton. Spectatorii, mici și mari, au adus cu ei dansul.

Text și foto : Cristina Bunea

 

Un oraș care vibrează

Otopeni este un oraș care vibrează de mulți ani din toate structurile lui și fiecare sfârșit de săptămână a verii e o nouă provocare pentru autoritățile locale, publice și culturale. Și, hotărât lucru, tot ce se întâmplă, fie în Piața Primăriei, fie la Centrul Cultural Ion Manu, este menit să le arate otopenarilor că impozitele și taxele lor le sunt recunoscute și întoarse sub forma intrărilor libere la evenimentele artistice. Desigur că nu sunt doar cei din Otopeni care primesc daruri alese, dar generozitatea culturală face parte din principiile de zi cu zi ale orașului Otopeni.

 

 Mi amor – Taxi – Aroma…

Spectacolul de vineri, 29 iulie, intitulat Varaton 2016, a adus pe scena din Piața Primăriei nume ale dance-ului și hip-hopului românesc: Mattyas, What’s UP, Raluka, Grasu XXL, Guess Who. Desigur că erau mulți tineri strânși la buza scenei, însă părinții sau bunicii care au cântat împreună cu What’s Up au fost și mai surprinzători! Mattyas (de fapt, Valentin Bogdan Florea) nu era la prima întâlnire cu otopenarii și dialogul a fost ușor, chiar dacă a cântat în deschidere. Ba mai mult, a cântat pentru prima oară cu un band și, pentru că a venit fără dansatoare, a invitat două tinere din public pentru a-l acompania coregrafic pe scenă. Și nimeni nu a fost dezamăgit, în final, de prestația «rotundă» a lui Mattyas. What’s UP (Marius Ivancea) cântă de mulți ani, oficial de prin 2011, dar mega-hitul Taxi, primul single solo, l-a pus în fruntea preferințelor muzicale ale câtorva generații. Marius a dedicat o piesă mamei sale, a cărei zi de naștere era în acea zi, după cum, tricolorul cu care a venit învăluit i-a folosit pentru a-și susține mesajul de pace și iubire către public. Frumoasa Raluka și “Aroma” ei nu i-au lăsat liniștiți pe spectatori, «Drumul către  succes» a fost, încă o dată descris de Grasu XXL și seara s-a terminat cântând despre „Onoare”, alături de Guess Who.

Era spre miezul nopții…

 

….când am plecat din Otopeni, după câteva ore începute tihnit la o pizzerie cu ștaif și continuate la un concert frumos alături de angajații Centrului Cultural, prezenți „în păr” la serviciu, dând siguranță și asistență spectatorilor, concetățeni de-ai lor sau nu. Otopeni este un exemplu de localitate pentru Ilfov și mulți consideră că doar bugetul mare al orașului este „de vină”. Îi asigur, însă, că nu e doar atât.