Odată cu apropierea datei de 10 iunie, majoritatea primarilor aflați în funcție încep să intre în trepidații. Aproape peste tot lumea vrea schimbare, ceea ce dă frisoa-ne edililor care s-au obișnuit să mulgă bugetele locale după bunul lor plac. Nu putea face excepție de la regulă celebrul Sile Țăranu’, zis Vasile Cimpoeru, primarul din Bragadiru. Ca să fie sigur că nu-l uită lumea, acesta a organizat în fiecare lună o zi de pomană electorală, pensionarii fiind cei mai fideli clienți. Este și de înțeles, pentru niște oameni care după ce au lucrat la CAP o viață întreagă s-au ales cu pensii de mizerie. Mai puțin de înțeles este acțiunea primarului, care profită de conjunctură pentru a-și asigura un electorat stabil. Pentru o pungă ce conține un litru de ulei, făină, mălai și, specialitatea casei Cimpoeru, un pui, oamenii se înghesuie la pomana electorală a primarului. Nici nu mai sesizează oamenii că puii sunt păstrați în condiții neigienice și nici măcar nu sunt păstrați la frigider, ci azvârliți pe jos într-o încăpere din Primărie, sau că acceptând darurile primarului îl legitimează într-un fel pe acesta. Ce-i drept, este greu să reziști tentației când nu ai ce pune pe masă, și nu cei care cedează tentației ar putea fi vreodată acuzați de ceva, însă acest mod josnic de a face campanie chiar este țărănie curată. Imaginile alăturate sunt grăitoare și aproape că ne scutesc de alte comentarii. Următoarea acțiune de acest gen a lui Sile țăranu a fost deja anunțată pentru 10 aprilie, înainte de Sfintele sărbători Pascale.
Gusti Constantin