După ce i-au pregătit pentru noul an școlar, voluntarii Paraclisului Cateralei Naționale au găsit un mod cât se poate de distractiv de a-i antrena pe copiii din comuna Moara Vlăsiei în diverse activități creative și recreative.  Sâmbătă, pe 17 septembrie, aceștia i-au vizitat pe copii la Centrul Social „Sfântul Gheorghe” din cadrul Parohiei Moara Săracă și, pe lângă bucuria unei zile speciale, le-au adus și daruri frumoase.

 

 Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 619, ediția print

Prin grija și generozitatea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, 25 de copii din Moara Vlăsiei, au desfășurat activități de mentorat ocupațional și recreative în ziua de 17 septembrie, în cadrul unei noi acțiuni a Campaniei „Ajutor pentru elevi”. Acțiunea a avut loc la Centrul Social și s-a bucurat de prezența unor participanți cu adevărat speciali. Astfel, copiii au stat de vorbă cu medicul Ionuț Căpățână, care le-a vorbit despre rolul deosebit de important pe care îl are învățarea pentru reușita în profesie și în viață, în general. Mai mult, printr-o scurtă descriere oferită de expertul în sănătate, ei au aflat că nu este deloc ușor să fii medic și că, pentru a face față îndatoririlor profesionale în acest caz, este nevoie nu numai de cunoștințe și abilități speciale, ci și de anumite calități umane. De la psihoterapeutul Raluca Simion copiii au învățat tehnici de recunoaștere și gestionare a fenomenului numit „bullying”. “Copii au nevoie să cunoască tehnici de a se calma. Fără aceste tehnici, consider că degeaba au noțiunile și știu să numească comportamentul de „bullying”, pentru că nu știu să îl și oprească. Drept urmare, consider că ceea ce le-am prezentat astăzi îi va ajuta să înțeleagă că fenomenul a căpătat amploare, în special din cauza expunerii la din ce în ce la mai multă violență, dar și că aceasta nu este ceva sănătos, util, chiar dacă în mediul online este considerată adesea ca fiind ceva bun”, ne-a spus psihoterapeutul. Spre încântarea lor, copiii și-au încercat și talentul artistic, în cadrul unei lecții de pictură oferită de artistul plastic Delia Lungan.

Ei au învățat să recunoască și să combată bullying-ul

Apoape toți cei care au bucurat sufletele acestor copii minunați, ne-au vorbit despre importanța acestei acțiuni. “Am încercat să aflăm de la fiecare copil ce își dorește și care este visul fiecăruia, dar și să-i motivăm pentru a spera și a-și găsi pasiunea, o pasiune pe care fiecare să o urmeze cât mai departe, reușind astfel să-și împlinească propriile vise. Dorințele elevilor au fost diverse, în alegerea unei viitoare profesii, de la jandarm la medic, grădinar sau tractorist. Chiar dacă, prin opțiunile exprimate, a părut că aceștia au așteptări reținute, am încercat să-i îndemn și să le arăt că fiecare copil este special și visul fiecăruia este important”, ne-a spus dr. Ionuț Căpățână, specialist în medicină internă. Ca de fiecare dată, la finalul activității, copiii au primit daruri din partea voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale. “Am revenit în Moara Vlăsiei, unde sunt înscriși o parte dintre beneficiarii campaniei <<Ajutor pentru elevi>>. De data aceasta, copiii și-au însușit noțiuni noi, mai ales despre cariera de medic, dar și informații prețioase despre „bullying”, care îi vor ajuta să depășească anumite momente dificile generate de acest fenomen tot mai extins la noi în țara noastră. Consider că acești copii au înțeles, prin participarea și înțelegerea activă, că aceste noțiuni vin în sprijinul lor direct, și au rezonat la vorbele medicului Ionuț Căpățână: orice vis se poate îndeplini, poate deveni realitate dacă ești perseverent, te dedici învățăturii în cea mai mare parte, având grijă în același timp să nu îl uiți pe Dumnezeu”, ne-a spus Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale. Gazdele au fost foarte bine organizate datorită părintelui Cornel Enache, care a făcut posibilă participarea copiilor la această acțiune. “A fost o nouă activitate desfășurată în cadrul campaniei <<Ajutor pentru elevi>> care, și de această dată, a stârnit un interes deosebit datorită informațiilor pe care le-au primit copiii, micii noștri elevi”, ne-a spus pr. Cornel Enache, parohul Parohiei Moara Săracă. În cadrul acetei campanii sunt înscriși 150 de elevi din județele Ilfov și Prahova. Astfel, pe parcursul unui an calendaristic, aceștia vor beneficia de sprijinul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale în ceea ce privește accesul la educație, prin oferirea celor necesare desfășurării optime a activităților școlare.