Iniţiativa primarului comunei Snagov, Marian Oncea de a relansa şi din punct de vedere turistic aşezarea pe care o conduce a devenit realitate , sub diferite forme, timp de 3 zile, în perioada 6-8 septembrie 2013.
În primul rând, chiar din prima zi a festivalului, conferinţa cu titlul „Fondurile europene – să învătăm din greşelile trecutului pentru implementarea Strategiei Dunării, care a avut loc la Complexul CFR Astoria a adunat multă lume, în ciuda orei 21 când a fost programată. Desfăşurată în prezenţa prefectului de Ilfov, Speranţa Cliseru şi a altor oficialităţi, conferinţa organizată de Fundaţia pentru Democraţie, Cultură şi Libertate – coorganizator al festivalului alături de primărie – a scos în evidenţă faptul că, datorită participării României alături de alte state europene la strategia Dunării, este momentul ca şi Primăria Snagov, prin proiectele pe care le pregăteşte, să fie parte în această direcţie. Şi nu este întâmplătoare alipirea Snagovului la această strategie, având în vedere că sunt 160 km de la Snagov până la Călăraşi, la întâlnirea cu Dunărea.
Desigur, festivalul de trei zile a avut şi momente active precum crosul pe biciclete, lecţiile de caiac. Momentele muzicale prezentate de ProConsul şi VH2 au fost de vis, într-un cadru minunat ca parcul de la complexul Astoria. Și o surpriză: formația The Rock, de fapt AC/DC în varianta românească al căror Thunderstruck a fost perfect.
Prezenţa producătorilor de brânză, miere şi dulceţuri a fost un schimb de experienţă interesant având în vedere că la Snagov nu se prepară ciolomadă ca la Petroşani, nici brânză frământată cu chimen ca la Fundata. Micii au fost locali şi din inimă preparaţi de nea Liviu.
După această primă ediţie, un singur lucru este cert: că Snagovul are posibilităţi multiple de atragere a turiştilor şi tot ce s-a petrecut timp de trei zile devine parte a unui puzzle imens care va fi completat la anul cu noi momente frumoase.