În 1999, în timpul mandatului lui Marian Marinescu, comuna Snagov a semnat o Convenție de înfrățire cu orașul Sarkad din Ungaria. Protocolul prevedea ca această înfrățire să dăinuiască pe un termen nelimitat. În tot acest răstimp, reprezentanții comunităților din Sarkad și Snagov s-au vizitat reciproc, au făcut schimb de experiență și au participat la diferite manifestări culturale organizate în cele două localități. Sarkad este un oraș cu 10.011 locuitori, situat în județul Bekes, aproape de granița cu România.
În vara aceasta, le-a venit, din nou, rândul celor din Sarkad să viziteze Snagovul, la invitația primarului Marian Oancea. Prietenii maghiari au poposit pe meleagurile ilfovene într-o splendidă zi de început de vară, luni, 3 iunie. Miercuri, au fost întâmpinați, cu bucurie, de reprezentanții administrației locale din Snagov, în frunte cu primarul Marian Oancea și viceprimarul Mihai Anghel. Erau prezenți și consilieri locali, profesori și directori de școli, preoți din localitate, precum și funcționari ai primăriei. Delegația maghiară, formată din 34 de persoane, era condusă de primarul din Sarkad, Róbert Bende. Printre delegați se aflau atât consilieri locali, cât și membri ai unor asociații culturale și sportive, funcționari ai primăriei din orașul maghiar, oameni de afaceri. Într-o atmosferă cordială, cele două părți s-au salutat cu căldură. Apoi, primarul Marian Oancea l-a invitat pe omologul său maghiar să viziteze sediul primăriei. El l-a condus pe oaspete prin birourile departamentelor din primărie, informându-l despre modul în care este organizat și funcționează fiecare dintre ele. Róbert Bende s-a arătat interesat de activitatea funcționarilor, dar și de numărul lor. Primarul Oancea, i-a răspuns cu precizie la fiecare întrebare. El a precizat că, în viitorul apropiat, intenționează să întărească Departamentul Taxe și Impozite, pentru a crește gradul de colectare.
Arc peste timp
După vizita din sediul primăriei, Marian Oancea și-a invitat oaspeții la Casa de Cultură. Traversând parcul care desparte cele două clădiri, primarul din Snagov a ținut să-i precizeze omologului său că, în doi ani, acest parc va cunoaște o schimbare radicală. În sala de festivități a urmat o întrunire la care au luat cuvântul cei doi primari. Primarul din Sarkad a mulțumit pentru primirea făcută de snagoveni și și-a exprimat speranța că această colaborare între cele două părți se va dovedi, în continuare, la fel de fructuoasă, atât din punct de vedere economic, cât și cultural, ca și până acum. El i-a invitat pe snagoveni să participe, în perioada 12-20 august, la o tabără culturală organizată în orașul înfrățit cu Snagovul. A urmat o ceremonie de reînnoire a Convenției de înfrățire dintre cele două localități. După semnarea protocolului, primarul Marian Oancea s-a adresat celor prezenți cu cuvintele: „Sper ca această înfrățire să dăinuiască mult după ce vom părăsi vremelnicele noastre funcții. Nu este o înfrățire de suprafață. Ne bucurăm întotdeauna când ne întâlnim cu <frații> noștri din Ungaria. În ciuda distanței care ne desparte, ne dorim să facem mai multe, în viitor. Iată, întâlnirile noastre au ajuns la rezultate concrete. Un băiat din Snagov și o fată din Sarkad s-au îndrăgostit. S-ar putea ca, în curând, să petrecem la o nuntă”, a spus primarul, în aplauzele a celor prezenți.