@ Tradiție și bucurie în ajunul sărbătorilor, la Dobroești
Pe 17 decembrie 2025, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești a găzduit ediția a VII-a a Concursului județean ”Colinde, colinde”, un eveniment dedicat promovării tradițiilor românești de Crăciun. Sala sporturilor ”Unirea” s-a transformat într-un spațiu plin de cântec și voie bună, adunând copii, profesori, părinți și invitați speciali pentru o zi întreagă de colinde și dansuri populare.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 785, ediția print

Programul a debutat la ora 9.00 cu sosirea participanților de la învățământul preșcolar. Copiii cu vârste între 3 și 6 ani au urcat pe scenă pentru a interpreta colinde tradiționale sub îndrumarea educatorilor. Au participat aproape 100 de copii din Grădinița Nr. 3 Voluntari, Grădinița Nr. 2 Șindrilița/Găneasa, Grădinița Nr. 1 Dobroești, Grădinița Nr. 1 Pantelimon, Grădinița Nr. 1 Cernica, Grădinița Nr. 3 Fundeni-Dobroești. Grupuri precum ”Dor de Voluntari”, ”Colindătorii de la Șindrilița”, ”Stelele Crăciunului”, ”Stelele colindului”, ”Grupul Isteții” sau ”Flori de Mai” au adus pe scenă ”Colinda Crăciunului” sau ”Bună seara, bună seara, gazda aleasă!”, emoționând publicul prin interpretări pline de energie și naturalețe. A urmat un scurt program artistic al invitaților – Grădinița Nr. 3 Fundeni, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni și de la Parohia Fundenii Doamnei – Grupul ”Glasuri de lumină”, care au completat atmosfera festivă și au pregătit publicul pentru următoarea parte a concursului, dedicată elevilor din învățământul primar.
Tradiție și armonie
Elevii au fost împărțiți în două secțiuni: clasele pregătitoare – a II-a și clasele a III-a și a IV-a. În total, peste 170 de copii care au demonstrat pasiune, creativitate și respect pentru tradițiile românești. Menționăm aici gruupurile vocale de la Școala Gimnazială Nr. 1 Afumați, Școala Gimnazială Nr. 1 Glina, Școala Gimanzială Nr. 1 Pantelimon, Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești, Școala Gimnazială Nr. 1 Dobroești, Școala Gimnazială Nr. 1 Brănești sau Școala Gimnazială Nr. 1 Tunari. Din nou o scurtă intervenție a invitaților, de această dată toți din Dobroești – ”Ceata colindătorilor”, ”Bucurie și Armonie”, ”Steluțe pe pământ” sau Avram Natalia Andreea, de la Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești, care a adus o notă de culoare amuzantă, cântând despre ”Luța”, o poveste muzicală interpretată încă din 1974 de Stela Popescu.
Interpretări mai complexe, la gimnaziu
Secțiunea gimnazială a adus pe scenă coruri și grupuri vocale din școlile din Glina, Petrăchioaia, Cernica, Tunari, Tânganu, Dobroești, care au interpretat colinde precum ”Pe strada din Viflaim”, ”Flori de măr” sau ”Din cer senin”. Au participat la această secțiune Corul ”Angeli”, Grupul ”HoraSpic”, Grupul ”Andante”, Moraru Roberth și Grupul ”Mlădițe” din Bălăceanca, Grupul ”Fortissimo” și Grupuul ”Cantanti”, pregătit de prof.
Preda Nicușor. O ultimă parte din programul invitaților i-a adus pe scenă pe Grupul ”Pan” de la Școala Gimnazială Nr. 1 Pantelimon, Grupul ”Bells” de la Școala Gimnazială Nr. 2 Fundeni-Dobroești și, din nou, ”Cantanti”, tot de la școala din Fundeni-Dobroești.
Premierea și recunoașterea talentului artistic
Juriul a evaluat prestațiile și a decernat premiile pentru fiecare secțiune, iar festivitatea de premiere a fost însoțită de aplauze și felicitări din partea părinților și profesorilor. Acest moment a întărit sentimentul de comunitate și aprecierea pentru tradițiile românești. Concursul județean ”Colinde, colinde” a adunat la această ediție aproape 500 de copii, reprezentând unități școlare și grădinițe din județul Ilfov. Evenimentul a contribuit la promovarea colindelor tradiționale, la educarea tinerelor generații în spiritul sărbătorilor și la consolidarea legăturilor comunitare. Festivalul de la Dobroești rămâne un exemplu viu despre cum tradițiile românești se păstrează și se transmit din generație în generație, prin cântec, bucurie și participare activă.




































