Situată în comuna Pantelimon, pe str. Sf. Gheorghe nr. 20, salina, ingenios amenajată în­tr una din fostele clădiri de birouri ale Fermei Avicola, care s-a desființat în urmă cu mai bine de 13 ani, nu se știe clar din ce motive, îi așteaptă pe bolnavi la tratament.

„Pereții salinei sunt formați din 40 de tone sare industrială bulgări, aduse de la Salina Slănic Prahova, cu granulaţia 3 – 50 kg, metodă datorită căreia suprafaţa de contact a sării cu aerul este de cca 400 de ori/mp mai mare decât într-o salină de adâncime, astfel, temperatura este menținută constantă, controlată digital, în limitele confortului termic 18 – 24 grade C, ne spune dna Mariana Riță, purtătorul de cuvânt al salinei. 

Mai mult decât atât, cantitatea de aerosoli salini este menținută la valorile terapeutice – minim absolut 1 gr/m3 – maxim absolut 37 mgr/m3 de aer.

De asemenea, există un sistem automat de regenerare rapidă a atmosferei terapeutice, inclusiv generator de ceaţă salină pentru reamorsarea microclimatului. Pen-tru igiena și protejarea încălțămintei, clienții primesc papuci de nylon de unică folosință.

„Acum, vara, nu prea vine lume la noi”, ne spune dna Riță, „dar în celelalte sezoane, avem foarte mulți copii în tratament, în special iarna”.

Așadar, dacă vă știți cu boli respiratorii acute sau cronice (astm, bronșită acută, mucoviscidoză, bronhopneumopatie cronică obstructivă), amigdalită cronică, bronșită astmatiformă, emfizem pulmonar, sinuzită maxilară cronică, infecții respiratorii, rinoadenoidite, insuficiență res­piratorie restrictivă, ta­ba­gism, apnee (sforăit), tu­se convulsivă, silicoză, grad I și II, ­boli de circulație, ulcer gastric, unele afecțiuni dermatologice, nevroză, obo­­sea­lă cronică, depresie, rezistență scăzută la stres, apelați cu încredere, numai dacă medicul vă recomandă, la Salina din Pantelimon.

Relații suplimentare de­spre costurile unei ședințe pentru copii, elevi, adulți și vârstnici, despre alte condiții, le puteți afla dacă accesați adresa de web: www.salinapantelimon.ro  sau sunați la tel. 0729. 881.154.