Pe 12 iulie 2019 s-au împlinit 160 de ani de când, prin Ordonanţa domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza, a luat naștere statistica oficială românească, iar pe 14 iulie 2019 s-a aniversat, pentru a 18-a oară în România, ”Ziua statisticianului”.
Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 460, ediția print
Drumul parcurs de la înfiinţarea primelor organe oficiale de statistică și până în prezent nu a fost ușor, însemnând o dezvoltare și o continuă transformare până la forma de organizare existentă în prezent. Prima încercare de creare a unui Birou de Statistică în Ţara Romanească a fost la 15 noiembrie 1857, încercare care nu a putut fi finalizată din lipsă de fonduri. Peste doi ani, pe 24 aprilie 1859, odată cu înfăptuirea Unirii Ţărilor Române, Consiliul Administrativ aprobă proiectul de lege pentru înfiinţarea unui Birou de Statistică, precum și pentru întocmirea unei statistici a ţării. Pe 28 aprilie 1859, Cuza îl numește pe Dionisie Pop Marţian ca șef al acestui birou. Astfel, Decretul Domnesc 117/28 aprilie 1859 poate fi socotit ca dată a înfiinţării oficiale a Serviciului statistic central din Ţara Românească. La începutul lunii iunie, Dionisie Pop Marţian înaintează lui Cuza un “Proiect pentru instituirea unui Oficiu central de statistică administrativă”, iar pe 5 iunie alcătuiește expunerea de motive pentru înfiinţarea definitivă a acestuia și aprobarea bugetului de către Camera Electivă. Proiectul e dezbătut în ședinţa din 1 iulie și votat pe 3 iulie, iar pe 12 iulie Cuza sancţionează amendamentul proiectului de lege pentru înfiinţarea Oficiului Central Statistic prin Hotărârea 276.
În Moldova, pe baza referatului făcut de Lascăr Catargiu, la 1 iulie 1859, Cuza dă decretul pentru înfiinţarea Direcţiei de Statistică a Moldovei. Tot la această dată, semnează decretul prin care Ion Ionescu de la Brad este numit director al Direcţiei de Statistică din Moldova, primul organ de stat al statisticii din această parte a ţării. Oficiile centrale de statistică din Ţara Românească și Moldova funcţionau pe lângă Ministerul de Interne și aveau în subordine câte un raportor statistic în fiecare judeţ. La sfârșitul lunii iulie 1862 încep lucrările pentru unificarea celor două organe de statistică, iar pe 31 iulie 1862 Dionisie Pop Marţian alcătuiește Regulamentul pentru atribuţiile Oficiului Statistic (unificat), urmând să aibă 12 secţii de lucru: Teritorial; Populaţia; Agricultura; Industria; Comerţul Intern; Importul și Exportul; Finanţele; Militare; Justiţia; Instrucţiunea publică; Municipalităţile. Tot la 31 iulie 1862, pe baza materialelor prezentate, Consiliul de Miniștri hotărăște contopirea Directoratului statistic din Iași cu Oficiul statistic din București. Pe 2 august 1862, Cuza aprobă înfiinţarea Direcţiei de Statistică, unică pentru întreaga Românie, iar pe 4 august este numit în fruntea conducerii acestei instituţii Dionisie Pop Marţian. A urmat o perioadă de consolidare a instituţiei nou create, ca apoi, după 1866, să urmeze o perioadă de regres a statisticii românești, cauzată printre altele și de moartea lui Dionisie Pop Marţian (1865).
Necesitatea cunoașterii dezvoltării fenomenelor social-economice au determinat reînfiinţarea unui organ central de statistică anexat Ministerului de Interne, în baza legii din 1 decembrie 1871, care a funcţionat cu personal redus, deoarece ministerele principale aveau ca sarcină să efectueze singure lucrări statistice pentru domeniul lor de activitate. În 1892, Oficiul Central de Statistică s-a transformat în Direcţia de Statistică Generală a Statului; în 1925 a devenit Institut de Statistică Generală a Statului, ca apoi, în 1934 să devină Institut Central de Statistică (pe lângă Ministerul Muncii și Sănătăţii, pentru ca din ianuarie 1936 să treacă la Ministerul de Interne). Forma organizatorică a organului statistic oficial cunoaște în continuare modificări. Astfel, în ianuarie 1938 este scindat în două organe distincte: Institutul de demografie al României, pe lângă Ministerul Sănătăţii, și Oficiul de Statistică al României, pe lângă Ministerul Industriei și Comerţului. Această scindare nu durează decât 2 luni, după care se revine la forma de organizare unitară existentă înainte, pe lângă Ministerul Sănătăţii, ca în aprilie 1938 să treacă la Ministerul Economiei Naţionale, înfiinţat în acel an, iar în 1941 să fie organizat pe lângă Președinţia Consiliului de Miniștri. În 1948, Institutul Central de Statistică a trecut în subordinea Comisiunii de Stat a Planificării, iar în 1950 a fost transformat în Direcţia Generală a Statisticii, care în 1951 a luat denumirea de Direcţia Centrală de Statistică de pe lângă Consiliul de Miniștri. În 1990 s-a organizat sub denumirea de Comisie Naţională pentru Statistică, iar în septembrie 2000 instituţia își schimbă denumirea în Institutul Naţional de Statistică și Studii Economice. Din 4 ianuarie 2001, Ministerul Dezvoltării și Prognozei, nou înfiinţat, coordonează activitatea Institutului Naţional de Statistică și Studii Economice. Pe 31 mai 2001, Guvernul României modifică, din nou, denumirea instituţiei, în aceea de Institutul Naţional de Statistică.
Școală specializată, în statistică
Odată cu dezvoltarea și consolidarea în România a statisticii ca știinţă, se face simţită necesitatea înfiinţării unei școli specializate. Astfel, în 1913 se înfiinţează învăţământul statistic universitar, în cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industrie. În urma reformei învăţământului din 1860, efectuată de M. Kogălniceanu, statistica s-a predat la toate școlile secundare: gimnazii reale, seminarul teologic și în școala de agricultură. După înfiinţarea învăţământului statistic universitar din anul 1913, începând cu 1930 se dezvoltă Școala de Statistică, sub îndrumarea profesorului Dimitrie Gusti, transformată în 1941 în Institutul de Statistică, în cadrul Universităţii din București.
Statisticianul – ordonat, disciplinat, sistematic și mai ales, competent
Odată cu evoluţia statisticii ca știinţă s-a modificat și sensul acordat denumirii de “statisticieni”. Astăzi, statisticianul este persoana cu studii superioare, statistica matematică constituind baza teoretică a acestei profesii. Statistica este o disciplină a cărei aplicare utilă cere competenţă. Statisticianul este învăţat să lucreze sistematic, ordonat, disciplinat și, de cele mai multe ori, cu resurse financiare și umane reduse, cu o bază materială insuficientă.
Profesionalism la Direcția Județeană de Statistică Ilfov
În ceea ce privește Direcţia Judeţeană de Statistică Ilfov, potrivit organigramei, funcţionează cu 2 servicii și un compartiment, cu atribuţii specifice domeniului de activitate, având în schemă un efectiv total de 26 funcţii publice. Cu un colectiv mic de salariaţi, în condiţiile în care activitatea economică a judeţului Ilfov este în continuă expansiune, iar numărul de cercetări statistice este în continuă creștere, la fel ca și volumul eșantioanelor, cu multă dedicaţie și eforturi considerabile din partea acestora se reușește asigurarea de date de calitate, la nivelul solicitat. Structura ponderii personalului cu studii superioare este de 96,2%, salariaţii fiind superior pregătiţi și adaptaţi să facă faţă noilor cerinţe ale sistemului oficial statistic și complexităţii acestei activităţi.
