Peste 300 de practicanți ai artelor marțiale, copii și tineri, și-au dovedit măiestria, sâmbătă, la Măgurele, la Campionatul Național „Cupa României Karate – Do”, ediția a VIII-a.
Articol publicat în ediţia printată a Jurnalului de Ilfov Nr. 347.
Vezi aici şi varianta PDF a paginii de ziar!
http://jurnaluldeilfov.ro/wp-content/uploads/2017/04/15.pdf
Am asistat la un frumos spectacol de arte marțiale, care se regăsește în calendarul activităților Ministerului Educației, la care au participat 10 grupuri de copii și tineri, băieți și fete din Ilfov, Oradea, Roșiorii de Vede, București, Pucioasa, Brașov, Călărași și Lehliu Săpunari, cu vârste cuprinse între 5 și 19 de ani.
Principalul organizator a fost Palatul Copiilor și Elevilor Ilfov din Buftea, reprezentat de directorul Diana Dicianu și Stan Mîndroasa, prof. titular la catedra de arte marțiale a palatului, iar alături le au fost Primăria orașului Măgurele, Universitatea de Fizică București, Liceul ”Horia Hulubei”, Inspectoratul Județean Ilfov și Direcța Județeană pentru Sport și Tineret Ilfov.
Sportivii s-au întrecut în 20 de categorii la Secțiunea Kata a competiției (evoluție individuală, demonstrativă) și 21 de categorii la Secțiunea Kumite (luptă) pentru toate nivelurile valorice și grupele de vârstă înscrise în concurs. Ca de fiecare dată, copiii și părinții au trăit cu maximă intensitate competiția, iar munca și seriozitatea cu care tratează acest sport le-a fost răsplătită cu numeroase diplome, medalii și cupe.
Profesorul Stan Mîndroasa ne-a mărturisit că, în opinia sa, în toate școlile, elevii ar trebui să practice ”Arte marțiale”, ca materie opțională, dar predată de profesori autorizați, absolvenți de facultate, iar astfel violența din școală ar scădea foarte mult. ”Le recomand părinților să își lase copiii să practice acest sport. Este un sport special, nu este violent pentru că atunci când spunem arte marțiale, spunem în primul rând educație. Este un sport de atitudine. Fac karate, în primul rând, ca să nu mă bat. Este vorba de stăpânire. Toată viața practici acest sport și, cu cât avansezi, cu atât descoperi că îți trebuie mai mult. Karate, implică foarte multe discipline sportive care ajută, precum atletismul, gimnastica, sporturile de echipă. Toate acestea mă pregătesc pentru gimnastica Kata, la un nivel foarte ridicat. La Kumite, se luptă două creiere, la care viteza de execuție este la nivel de fracțiuni de secundă”, ne a explicat sensei Mîndroasa.