Satul Ordoreanu sau Ordoreanu Nou, cum îl numesc în prezent locuitorii săi, are o evoluție și o poveste aparte. După 1990, satul a rennăscut pe vechea vatră a aşezării rase de pe faţa pământului, în 1987, cu buldozerele. În anul 2017, au fost comemorată împlinirea a 30 de ani de la tragedia demolării abuzive, care s-a întâmplat pentru a face loc unui lac de acumulare, în cadrul lucrărilor la Canalul Dunăre-Bucureşti. Deși proiectul nu s-a mai înfăptuit, satul Ordoreanu a dispărut din natura luncii Argeşului, cu toate cele peste 80 de case, gospodării cu acareturi, şcoală şi biserică. Astăzi, satul Ordoreanu se dezvoltă frumos, așa cum îi stă bine unei comunități europene, și beneficiază de atenția deplină a administrației din Clinceni, care a derulat numeroase proiecte de dezvoltare menite să ofere comunității tot confortul dorit de cetățeni.
Articol publicat în Jurnalul de Ilfov Nr. 509, ediția print
Proiectele de modernizare a infrastructurii în comuna Clinceni au luat în calcul, așa cum era firesc, și satul Ordoreanu, primarul Adrian Budeanu ținând cont de nevoile cetățenilor și străduindu-se să crească permanent gradul de confort al comunității. Investițiile s-au derulat în ritm accelerat, precum în toate satele comunei Clinceni, iar proiecte importante și necesare pentru cetățeni au devenit realitate sau sunt pe cale de a fi înfăptuite.
Potrivit primarului comunei Clinceni, Adrian Budeanu, și în satul Ordoreanu, în acest mandat, au fost realizate o serie de investiții importante care au avut în vedere modernizarea străzilor. În esență ”obiectivul 50”, care înseamnă îndeplinirea pentru comună a câte 50 km de apă, 50 km de canalizare, 50 km de gaze naturale, 50 km de asfalt ori 50 km de telecomunicații, ia în calcul și satul Ordoreanu.
Utilități pentru toate străzile din sat
Astfel, dezvoltarea infrastructurii rutiere s-a produs și în satul Ordoreanu prin asfaltarea străzilor Argeșului, Obștii, Unirii, Corneliu Coposu, Digului, Școlii și Tudor Vladimirescu. De asemenea, după cum ne-a declarat primarul Adrian Budeanu, au fost executate lucrări de iluminat public pe toate străzile mai sus amintite. Toate investițiile au fost realizate, așa cum de altfel am mai menționat, prin atragerea unor surse externe de finanțare, mai precis prin programul PNDL derulat de Ministerul Dezvoltării. ”De asemenea, în perioada inundațiilor, am terminat toate șanțurile și canalele de scurgere a apelor din satul Ordoreanu, care s-a confrunta cu probleme foarte mari din acest punct de vedere, numeroase gospodării fiind afectate masiv”, a mai precizat edilul.
Primarul Adrian Budeanu ne-a mai spus că anul trecut a fost asfaltat și drumul de legătură DC 125, lucrare realizată tot prin fonduri provenind de la PNDL.
”Mai avem de asfaltat trei străzi, respectiv străzile Plopilor, Florilor și Tufanului. Este vorba despre un proiect care va intra în curând în lucru prin PNDL, printr-un proiect 28 de milioane de lei ce cuprinde înreaga comună, și astfel terminăm cu asfaltarea. Pe străzile menționate există deja rețele de energie electrică și gaze naturale. Urmează proiectul mare cu Consiliul Județean Ilfov care are în vedere realizarea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare. Este vorba despre proiectul derulat de Operatorul Regional Apă – Canal Ilfov, de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Ilfov, care pentru comuna Clinceni presupune investiții în valoare de 14 milioane de euro și include, evident, și satul Ordoreanu. Practic, astfel închidem tot ceea ce înseamnă modernizarea infrastructurii în satul Ordoreanu, alimentare cu apă și canalizare. Bineînțeles, la finalul acestor lucrări vor putea fi realizate și trotuarele”, a mai spus primarul.
Rememorarea unor momente emoționante
Primarul Adrian Budeanu a dorit să reamintească despre contribuția importantă ce a fost acordată pentru ridicarea bisericii satului și realizarea picturilor din interior și, nu în ultimul rând, despre proiectul de mare importanță legat de Ordoreanu pe care îl reprezintă Centrul Pastoral, din centrul satului.
În ’87, familiile ordorenilor au fost mutate în blocuri de locuinţe construite în acel timp la Cornetu şi Bragadiru. Dar, poate, cel mai dureros moment s-a petrecut odată cu strămutarea mormintelor din cimitirul satului, la Clinceni.
După 1990, Ordoreanu a devenit sat martir, iar o primă listă de 80 dintre foștii locuitori pribegiți și-au recăpătat drepturile de proprietate dispărute. Apoi, s-a constituit Asociația Locuitorilor Satului Ordoreanu Nou (ALSON), cu statut juridic și drept legal de reprezentare a intereselor acestora, în fața autorităților. Condusă ca președinte de prof. Ion Cornaciu – pe atunci Inspector Școlar General al IȘJ Ilfov – organizația a determinat intrarea în modernitate a așezării. Totul, cu sprijinul esențial oferit de către autoritățile locale, mai ales în ultimii ani, ai mandatelor primarului Adrian Budeanu, din Clinceni, într-un parteneriat mai mult decât benefic cu noii locuitori ai satului. Și-au făcut apariția astfel drumuri, sistematizări, marcaje de străzi, lotizarea terenurilor, rețele electrice și alimentare cu gaze, plantări de pomi, îndiguiri etc.
În urmă cu trei ani, pe 1 octombrie 2017, s-au comemorat 30 de ani de la momentul ștergerii localității de pe hartă. Au fost atunci inaugurate și sfințite construcții noi, precum trapeza Parohiei Ordoreanu, care îndeplinește și rosturile unui Centru Pastoral și Educațional, închinat „Acoperământului Maicii Domnului”. Tot aici este inclus Muzeul Parohial, cu exponate și fotografii ale momentelor de viață din tradițiile locului. La fel, Ansamblul Memorial de mari proporții – cu Monumentul care cinstește memoria celor urgisiți, din anul 1987 – dă imaginea autentică a omagiului datorat celor care au suferit atunci.
La liturghia și slujba de pomenire a victimelor demolării satului, ce a avut pe 1 octombrie 2017, au participat atunci oaspeți de onoare precum Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, asistat de preoții Alexandru Trușcă, Dumitru Ştefănescu, Ioan Bondar, Gheorghe Gheorghe, Paul Tudor, Costin Dinică, Daniel Topor, Florian Stan, Nicolae Anghel, Marcel Coja și diaconul Andrei Duţă. Gazde pe măsură s-au dovedit a fi primarul Adrian Budeanu, prof. Ion Cornaciu și preotul paroh Alexandru Trușcă. Părintele Timotei le-a oferit „Diplome Iustinian Patriarhul” edilului din Clinceni, prof. Ion Cornaciu și Consiliului Parohial. Iar preotul paroh Alexandru și vicele ALSON, Tiberiu Cristolovean, au fost distinși cu „Diploma Omagială”. Toate aceste distincții au purtat semnătura Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.
Fapte concrete pentru comunitate
Primarul Adrian Budeanu declara la acea vreme: „Împlinirile de până acum sunt fapte concrete, ale recunoașterii întregii activităţi, pe care am desfăşurat-o în slujba comunităţii. Atâta timp cât voi fi primar al acestei minunate comunităţi, voi contribui în continuare la realizarea tuturor proiectelor. Clinceni reprezintă casa şi grădina mea şi vreau să fie cât mai frumoase”.
Și astfel, comunitatea satului Ordoreanu, care în anul 2000 număra 18 gospodării, a ajuns acum la aproximativ 350 de gospodării, despre care prof. Ion Cornaciu spunea, la rândul său: „Fără sprijinul dlui. primar n-am fi putut realiza obiectivele modernizării și nici impunătorul Ansamblu al Monumentului nostru. La realizarea acestuia, dânsul e coautor. Ne-a făcut o surpriză extraordinară, când, cu un timp în urmă, ne-a spus: „Nu. Eu vreau un monument pe măsura valorii acestei comunităţi”. Urmarea? Am reproiectat totul și, astfel, am ajuns la varianta finală, păstrându-i elementele esenţiale, dar la o altă dimensiune”.