Noul acord economic și comercial dintre Uniunea Europeană și Canada (CETA) va permite specialiștilor români să profeseze în statul nord-american, unde le vor fi recunoscute studiile, a declarat, marți, ambasadorul Canadei la București, Kevin Hamilton, într-o conferință pe această temă, organizată în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României.

„Tratatul este realizat într-o asemenea manieră încât va facilita accesul specialiștilor din UE pe piața muncii din Canada. Atât specialiștii canadieni, cât și cei români, vor avea studiile recunoscute reciproc, o situație de care vor beneficia companiile din ambele țări care exportă echipamente sau din sectoarele IT, telecom sau software. În plus, acest lucru poate fi benefic pentru întreprinderile mici și mijlocii care nu își permit să angajeze personal în Canada și trebuie să furnizeze servicii direct din România. CETA va facilita transferul de personal de cealaltă parte a Atlanticului și va permite companiilor să trimită personal pentru mentenanța echipamentelor și creează un cadrul pentru recunoașterea calificărilor profesionale din sectoare precum arhitectura sau contabilitatea”, a spus ambasadorul, citat de Agerpres.ro

El a arătat că, odată cu acordul CETA, companiile românești vor putea avea acces la licitațiile organizate de autoritățile canadiene, atât la nivel federal, provincial, precum și la nivel municipal.

„CETA va crea vaste oportunități noi în UE și în Canada, va deschide noi piețe pentru exportatori, joburi de înaltă calitate pentru muncitori și va stabili legături apropiate între țările europene și Canada. După intrarea în vigoare a acordului, potențialul dintre comerțul bilateral dintre Canada și statele UE este așteptat să urce cu 23%. Exporturile Uniunii Europene vor crește anual cu 17 miliarde de euro. Totodată, acordul ar putea însemna o creștere a PIB-ului Uniunii Europene cu 11,6 miliarde de euro”, potrivit lui Hamilton.

Pentru România, ca stat membru UE, acordul va aduce beneficii directe, precum reducerea de taxe pentru comerțul de mărfuri, limitarea barierelor tarifare, facilitarea investițiilor, acces la licitațiile guvernamentale, protecție a drepturilor intelectuale, mobilitatea muncii, protecția muncii și a mediului.

„Cel mai notabil efect imediat va fi eliminarea tarifelor pentru aproape toate bunurile și serviciile românești exportate în Canada. (…) În acest moment, peste 300 de companii românești de toate mărimile, din toată România, exportă o paletă largă de bunuri și servicii către Canada. Câteva exemple includ: îmbrăcăminte și încălțăminte, echipamente pentru industria energiei nucleare, echipamente electrice și cereale. Valoarea actuală a exporturilor românești în Canada depășește 200 de milioane de euro, cu un potențial mare de creștere odată cu CETA”, a adăugat ambasadorul.

El a mai spus că peste 40.000 de joburi ajută la realizarea acestor exporturi, iar extinderea acordurilor va crea oportunități pentru noi locuri de muncă.

„Exportul de instalații și echipamente electrice înseamnă aproape 20% din exporturile românești în Canada. După intrarea în vigoare a CETA, tarife de până la 9% pentru aceste mărfuri vor fi eliminate imediat”, a mai arătat diplomatul canadian.